Marcel Ciolacu a plecat brusc de la conferința de la Ministerul Finanțelor, fără să răspundă la întrebările jurnaliștilor. VIDEO

Marcel Ciolacu a plecat brusc de la conferința de la Ministerul Finanțelor, fără să răspundă la întrebările jurnaliștilor. VIDEO

Premierul Marcel Ciolacu a plecat de la conferința de presă susținută miercuri, 2 august, la Ministerul Finanțelor, fără să răspundă întrebărilor jurnaliștilor și i-a pasat responsabilitatea lui Marcel Boloș, care a rămas surprins.

Șeful Executivului a deschis conferința de presă de după întâlnirea pe tema reducerilor cheltuielilor bugetare afirmând că sunt peste 50 de măsuri care vor fi luate prin OUG. „Vorbim de prima reformă reală în ceea ce privește sistemul bugetar. Este pentru prima oară când un Guvern al României îşi asumă o astfel de abordare”, a susținut premierul.

El a adăugat că își dorea ca aceste măsuri să fie luate din timp, mai precis „de când existau elemente clare că este foarte puţin probabil să ne încadrăm în deficitul asumat pentru anul acesta”, dar a menționat că „nu vorbim de o criză economică, nu vorbim de recesiune în România”.

Ciolacu a avertizat apoi bugetarii care vin la serviciu și nu își fac treaba, spunând că „cei care merg la serviciu de zeci de ani să se joace pe Solitaire să caute în altă parte acest mod de a munci”. Șeful Guvernului a mai spus că nu caută vinovaţi și că îşi asumă aceste măsuri în totalitate.

După ce a vorbit aproape 13 minute, Marcel Ciolacu a plecat de lângă ministrul Marcel Boloș, fără să mai răspundă întrebărilor jurnaliștilor, după cum se poate vedea în secvențele video filmate de Libertatea.

Ministrul Finanțelor a rămas surprins, preț de câteva secunde, după cum s-a văzut pe transmisiunea LIVE a Guvernului României (video de la minutul 23.50).

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *