Marcel Ciolacu a prezentat mediului de afaceri din România măsurile fiscale pregătite – Avertismentul patronatelor și IMM

Marcel Ciolacu a prezentat mediului de afaceri din România măsurile fiscale pregătite – Avertismentul patronatelor și IMM

 

Marcel Ciolacu: Guvernul, angajat să mențină deschise toate căile de finanțare europene

 

Premierul Marcel Ciolacu a avut astăzi consultări cu reprezentanții Confederației Patronale Concordia și ai Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România. Prin întrevederea de astăzi, prim-ministrul continuă dialogul cu mediul de afaceri, care a inclus până acum consultări și cu reprezentanții marilor retaileri, ai industriei construcțiilor și cu cei ai industriei alimentare.

 

”Guvernul României este angajat să mențină deschise toate căile de finanțare europene, fapt ce implică punerea în aplicare a reformelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Economia națională și cetățenii români au nevoie de investiții și de servicii publice de mai bună calitate”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

 

Reprezentanții Guvernului au prezentat mediului de afaceri principiile care stau la baza planului de măsuri economice, aflat acum în curs de elaborare la nivelul Executivului.

Scopul acestui plan este să permită statului român atât accesarea tuturor fondurilor europene disponibile, cât și să determine mai multă strictețe în privința cheltuielilor publice.

Membrii Executivului au menționat că prin aceste măsuri sunt identificate resurse suplimentare pentru a îndeplini angajamentul public de a aloca mai multe fonduri pentru cele două sectoare publice esențiale, Educația și Sănătatea.

Guvernul rămâne deschis dialogului și consultărilor cu mediul de afaceri, a mai precizat Executivul într-un comunicat de presă. 

 

Discuțiile de marți de la Palatul Victoria au avut loc în condițiile în care printre măsurile pe care este posibil să le aplice Guvernul în perioada următoare, cu impact direct asupra mediului de afaceri, se află majorarea de taxe, printre care și impozitul pe dividende la 10%, reducerea pragului pentru IMM-uri, dar și majorarea salariului minim. În plus, România riscă să piardă banii europeni dacă nu realizează reformele asumate în PNRR, dar și dacă depășește ținta de deficit bugetar stabilită la 4,4% din PIB.

 

TAXE NOI INTRODUSE DIN SEPTEMBRIE:

-1% din cifra de afaceri pentru marile companii-taxă de 15% pentru companiile care duc profitul în străinătate-contribuția la sănătate în agricultură și construcții (10%)-reținerea contribuției la sănătate pentru tichetele de masă-1% pentru clădiri rezidențiale (săgeată în sus) 500.000 euro-supraimpozitarea salariilor mai mari decât indemnizația președintelui

sursa: Realitatea PLUS

PRODUSE ȘI SERVICII MAI SCUMPE DIN SEPTEMBRIE

-crește TVA pe gigacalorie-impozit pe veniturile din dividende 8% (săgeată în sus) 10%-eliminarea voucherelor de vacanță-Crește acciza pe zahăr-Crește acciza la tutun și alcool cu 10%-TVA restaurant, catering 9% (săgeată în sus) 19%-TVA mâncare pentru animale 9% (săgeată în sus) 19%-TVA produse bio, cărți, muzee 5% (săgeată în sus) 19%-impozit majorat pe licențierea jocurilor de noroc

sursa: Realitatea PLUS 

 

Ce spun reprezentanții MEDIULUI DE AFACERI DIN ROMÂNIA: Ar trebui ca Guvernul să-şi facă ordine în propria curte!

 

„Ceea ce am solicitat, împreună cu partenerii noştri, a fost stabilitate şi predictibilitate. Orice fel de necesară modificare fiscală trebuie făcută de la 1 ianuarie 2024. Acesta este mesajul pe care noi l-am transmis. Apoi, Guvernul trebuie să dea primul exemplu în ceea ce înseamnă echilibrarea bugetului de stat şi, mai ales, a cheltuielilor. Am spus nişte lucruri foarte clare legat de fondurile europene. Din perioada 2021 – 2027, până în acest moment, nu s-a cheltuit niciun euro. S-au promis 490 de apeluri în valoare de 36,8 miliarde de euro şi nu s-a cheltuit niciun euro. În continuare, se fac agenţii, în continuare sunt angajări la bugetul de stat. Or, ceea ce noi am solicitat din partea mediului privat a fost echitate”, a afirmat Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România (CNIMMR), la finalul discuţiilor, citat de agerpres.ro.

Preşedintele Confederaţiei Patronale Concordia, Dan Şucu, a precizat , la rândul său, că recomandarea făcută guvernanţilor este aceea de a lucra împreună în vederea găsirii celor mai bune soluţii.

„În primul rând, îi mulţumim domnului prim-ministru şi echipei dânsului că ne-a ascultat, dânsul pare să aibă o disponibilitate serioasă pentru a discuta cu patronatele şi, în general, pentru tot ce înseamnă dialogul social. Am observat şi ne-a explicat despre dezechilibrele care există în clipa de faţă pe parte fiscală. Sigur, ne-a solicitat ajutorul, în acelaşi timp suntem de acord cu ajutorul pe care dânsul îl solicită, dar, în acelaşi timp, ne aşteptăm ca Guvernul să fie primul care dă exemplu prin economiile pe care le-ar putea face. Nu putem doar să solicităm de la societăţi şi de la contribuabili să plătească, în primul rând ar trebui ca Guvernul să-şi facă ordine în propria curte. (…) Fiecare dintre noi avem ceva de făcut, fiecare dintre noi putem să contribuim. Dânşii ştiu mai bine unde pot face economii”, a transmis Dan Şucu, citat de agerpres.ro.

Reprezentantții mediului de afaceri au mai spus după întâlnirea cu premierul că se aşteaptă ca Guvernul să aducă la cunoştinţă mediului de afaceri măsurile pe care intenţionează să le adopte, menţionând că au primit asigurări în acest sens.

„Eu cred că Guvernul trebuie să iasă, în primul rând, şi să spună care sunt măsurile asumate pe care le propune mediului de afaceri. Împreună cu partenerii noştri, am solicitat ca aceste măsuri să ne fie şi nouă trimise, să fie însoţite de analize de impact şi noi să răspundem în consecinţă acestor măsuri. (…) Am primit foarte multe întrebări din spaţiul public şi nu aş vrea să comentez punctual pe o măsură sau alta, pentru că am avut o inflaţie de măsuri, foarte multe întrebări cu privire la o măsură sau alta”, a explicat Florin Jianu.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *