Marcel Ciolacu, întrevedere cu Ursula von der Leyen: Am solicitat intensificarea eforturilor comune pentru aderarea la Schengen

Marcel Ciolacu, întrevedere cu Ursula von der Leyen: Am solicitat intensificarea eforturilor comune pentru aderarea la Schengen

Premierul Marcel Ciolacu a avut, luni, o întrevedere cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul căreia a subliniat evoluţiile în ceea ce priveşte implementarea PNRR şi intenţia Guvernului de a păstra deficitul în limite rezonabile fără a afecta economia şi populaţia, informează News.ro.

„Am avut o discuţie consistentă cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre provocările de securitate ale României la Marea Neagră, eforturile făcute de ţara noastră în contextul războiului din Ucraina, implementarea PNRR şi aderarea României la spaţiul Schengen”, a transmis Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Premierul precizează că „am prezentat situaţia actuală la frontierele ţării noastre şi am susţinut necesitatea unui sprijin financiar suplimentar pentru România în contextul actual care necesită accelerarea dezvoltării infrastructurii”.

El a adăugat că a subliniat „intenţia Guvernului de a păstra deficitul în limite rezonabile”.

„De asemenea, am subliniat evoluţiile în ceea ce priveşte implementarea PNRR, respectiv anumite jaloane cu măsuri fiscal bugetare din acest plan negociate de fostele guverne de dreapta, precum şi situaţia finanţelor publice şi intenţia Guvernului de a păstra deficitul în limite rezonabile fără a afecta economia şi populaţia. În plus, am solicitat doamnei preşedinte a Comisiei Europene intensificarea eforturilor comune pentru aderarea României la spaţiul Schengen”, a mai spus Ciolacu.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *