Marcel Ciolacu: „Şi eu am fost mic întreprinzător. Ştiu ce înseamnă nopţi nedormite”

Marcel Ciolacu: „Şi eu am fost mic întreprinzător. Ştiu ce înseamnă nopţi nedormite”

„Stimaţi antreprenori, vă cer acum să fim împreună pentru a construi o Românie corectă, o Românie ordonată, o ţară care să fie corectă cu toţi contribuabilii săi, să fie corectă cu cei care şi-au sacrificat timpul petrecut cu familia, energia şi sănătatea pentru a construi companii solide care produc româneşte. Şi eu am fost mic întreprinzător într-o perioadă destul de haotică. Şi eu am făcut credit la bancă cu o dobândă de 158%. Ştiu ce înseamnă nopţi nedormite gândindu-te cum să plăteşti creditul, dar să dai şi salariile angajaţilor la timp cu toate taxele aferente statului. În mine, în acest Guvern şi în această coaliţie veţi avea un aliat. În primul rând vom continua să alocăm în economia României cel mai mare volum de resurse financiare pe care şi le poate permite statul român”, a spus Marcel Ciolacu la cea de-a XXXI-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România.

„Ştiu că în sală sunt sute de producători de-ai noştri, naţionali, regionali sau locali. Vă spun cât se poate de sincer, vreau să ajut din toate puterile mele, sunt gata să merg în toate judeţele ţării pentru a susţine firme mici şi mijlocii din toate domeniile, aşa cum voi folosi orice ocazie ca să îi îndemn pe toţi românii să cumpere româneşte. Sunt ferm convins că doar prin productivism şi patriotism economic putem dezvolta această ţară.

În acelaşi timp, vă chem să construim împreună o ţară ordonată, o ţară în care regulile sunt respectate de toată lumea. În care cei ce îşi plătesc cinstit taxele, lună de lună, să nu se simtă umiliţi de aşa-zişii şmecherii care fac averi uriaşe, peste noapte, din evaziune fiscală. Este nedrept ca marea majoritate a firmelor româneşti să se chinuie pentru a respecta cu sfinţenie data de 25 a fiecărei luni, dar în acelaşi timp statul român să tolereze găştile care drenează TVA-ul sau alte taxe datorate bugetului”, a afirmat premierul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *