Marcel Ciolacu şi Gabriela Firea au mers, de 1 Mai, în vizită la depoul Dudeşti din Capitală: „După ce am depășit Ungaria, sunt convins că putem ajunge și Polonia“

Marcel Ciolacu şi Gabriela Firea au mers, de 1 Mai, în vizită la depoul Dudeşti din Capitală: „După ce am depășit Ungaria, sunt convins că putem ajunge și Polonia“

Premierul Marcel Ciolacu și Gabriela Firea, candidatul PSD în cursa pentru Primăria Capitalei, au mers de 1 mai la depoul Dudești din București, acolo unde angajații din transportul public lucrează, chiar dacă astăzi este zi liberă legal. Ciolacu le-a transmis celor care muncesc fără întrerupere, pentru a asigura servicii publice esențiale, ca va lupta pentru ca veniturile lor să crească.

Prim-ministrul a mai adăugat că rezultatele României sunt vizibile, și că țara noastră a depășit Ungaria, iar noul obiectiv este să prindem din urmă Polonia, iar românii să devină cei mai bine plătiți angajați din această parte a Europei.

 

Mesajul transmis de Marcel Ciolacu

 

„De 1 Mai, împreună cu Gabriela Firea, am fost alături de angajații din transportul public bucureștean pentru care astăzi este o zi obișnuită de muncă. Am stat de vorbă la depoul Dudești cu șoferi, mecanici și dispeceri. Sunt oameni deschiși și harnici, care își doresc o schimbare majoră de la administrația acestui oraș: un plan de investiții mult mai curajos pentru un tranport public modern.

De 1 Mai, le transmit tuturor celor care muncesc fără întrerupere pentru a asigura servicii publice esențiale, fie că sunt la stat sau în privat, că efortul lor este prețuit! Și că, alături de colegii mei social-democrați voi lupta în continuare pentru ca veniturile lor să crească.

După ce am depășit Ungaria, sunt convins că putem ajunge și Polonia, iar românii să ajungă, în scurtă vreme, cei mai bine plătiți angajați din această parte a Europei! Fiindcă o merită din plin!”, este mesajul publicat pe pagina de Facebook a premierului Ciolacu.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *