Marea Britanie și Elveția, avertizate să se pregătească pentru creșterea cu 30% a numărului de zile caniculare, în contextul încălzirii globale

Marea Britanie și Elveția, avertizate să se pregătească pentru creșterea cu 30% a numărului de zile caniculare, în contextul încălzirii globale

Marea Britanie și Elveția vor înregistra o creștere cu 30% a numărului de zile cu temperaturi caniculare în cazul în care lumea se va încălzi cu două grade Celsius și sunt două dintre țările care trebuie să se adapteze cel mai mult la încălzirea globală, estimează oamenii de știință într-un nou studiu, potrivit The Guardian.

Cercetarea, publicată joi, 13 iulie, în revista Nature Sustainability, arată că, în timp ce în Africa Centrală se vor înregistra cele mai multe temperaturi extreme, țările din nordul Europei sunt cele care vor înregistra cele mai mari creșteri relative ale numărului de zile cu temperaturi caniculare neplăcute.

Oamenii și infrastructura din aceste țări nu sunt pregătiți pentru perioadele de vreme caldă, estimează studiul, bazat pe modelarea climatică și pe date de la UK Met Office. Estimările cercetătorilor de la Universitatea din Oxford sunt mai degrabă conservatoare și nu includ factori externi, cum ar fi valurile de căldură extreme, care s-ar adăuga la această creștere medie de două grade Celsius.

Și Norvegia va suferi una dintre cele mai dramatice creșteri din lume în ceea ce privește numărul de zile caniculare, potrivit studiului. În această țară, numărul de zile cu temperaturi ridicate ar urma să crească cu 28%, dacă planeta nu se va limita la o creștere medie a temperaturii de 1,5 grade Celsius .

Opt dintre cele 10 țări cu cea mai mare creștere relativă a numărului de zile cu temperaturi incomode se află în Europa de Nord.

Cercetătorii afirmă că țările din nordul Europei nu s-au pregătit pentru alternative sustenabile de răcire durabile, deoarece casele devin inconfortabil de fierbinți în lunile de vară, iar infrastructura nu reușește să facă față peste anumite temperaturi. Printre măsurile de răcire necesare pentru a face față acestor temperaturi se numără utilizarea ventilației naturale, a protecției solare externe, cum ar fi obloanele de la ferestre și ventilatoarele.

“De exemplu, răcirea sustenabilă abia dacă are o mențiune în strategia «net zero» a Regatului Unit”, a declarat coautorul studiului, dr. Radhika Khosla, profesor asociat la Smith School of Enterprise and the Environment de la Oxford și lider al programului Oxford Martin privind viitorul răcirii.

Cercetătoarea spune că aerul condiționat ar putea agrava problema dacă rețeaua nu va fi decarbonizată și dacă se vor folosi combustibili fosili pentru răcirea locuințelor: “În lipsa unor intervenții adecvate pentru a promova răcirea sustenabilă, este posibil să asistăm la o creștere bruscă a utilizării sistemelor care consumă multă energie, cum ar fi aerul condiționat, ceea ce ar putea crește și mai mult emisiile și ne-ar putea bloca într-un cerc vicios de ardere a combustibililor fosili pentru a ne face să ne simțim mai bine, în timp ce lumea de afară devine mai fierbinte”.

În prezent, clădirile din nordul Europei sunt adesea construite pentru a reține căldura în anotimpurile reci și pot deveni sufocant de fierbinți în timpul verii. Acest lucru trebuie să se schimbe dacă lumea se va încălzi cu două grade Celsius și țările se vor confrunta cu o nouă climă, mai caldă.

Dr. Jesus Lizana, co-autorul al studiului, a declarat: “Dacă ne adaptăm mediul construit în care trăim, nu va fi nevoie să folosim și mai mult aerul condiționat. Dar în acest moment, în țări precum Marea Britanie, clădirile noastre se comportă ca niște sere: nu există în clădiri protecție exterioară împotriva soarelui, ferestrele sunt închise, nu există ventilație naturală și nici ventilatoare de tavan. Clădirile noastre sunt pregătite exclusiv pentru sezoanele reci”.

Cel mai bun mod de a evita să fim nevoiți să luăm aceste măsuri este să menținem lumea la nivelul de creștere a temperaturii cu 1,5 grade Celdius promis la Paris în 2015, dar șansele de a reuși acest lucru dispar pe măsură ce țările consumă tot mai mulți combustibili fosili. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, țările din nordul Europei care nu dispun de măsuri de răcire se pot aștepta la perturbări pe scară largă.

Dr. Nicole Miranda, un alt co-autor al cercetării, a adăugat: “Țările din nordul Europei vor avea nevoie de o adaptare pe scară largă pentru a rezista la căldură mai repede decât alte țări. Căldura extremă poate duce la deshidratare, la epuizare și chiar la deces, în special în cazul populațiilor vulnerabile. Este un imperativ economic, dar și de sănătate, să ne pregătim pentru mai multe zile călduroase”.

Primele 10 țări în care va crește numărul de zile caniculare, dacă temperaturile globale urcă cu două grade Celsius:

Elveția – cu 30%;
Regatul Unit – cu 30%;
Norvegia – cu 28%;
Finlanda – cu 28%;
Suedia – cu 28%;
Austria – cu 24%;
Canada – cu 24%;
Danemarca – cu 24%;
Noua Zeelandă – cu 24%;
Belgia – cu 24%.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *