Marian Godină cere demiterea șefului Poliției Române, după accidentul cu doi morți produs de un șofer drogat, la 2 Mai

Marian Godină cere demiterea șefului Poliției Române, după accidentul cu doi morți produs de un șofer drogat, la 2 Mai

Polițistul Marian Godină cere, într-o postare pe Facebook, demiterea șefului Poliției Române, după accidentul de la 2 Mai în care un șofer de 19 ani, drogat, a ucis doi tineri și a rănit alți trei, după ce a intrat într-un grup de 8 pietoni.

„Sunt sigur că nu s-a găsit acolo un aparat drug test, de aceea și cred că trebuie demiși șefii polițistului de la mic la mare, până la șeful Poliției Române. Pentru că e de neconceput ca în plin sezon estival, într-o stațiune care nu e renumită pentru consum de suc de soc, poliția să nu aibă câteva aparate drug test”, își începe Godină postarea.

Șoferul care a provocat tragedia de sâmbătă de dimineață, Matei Vlad Pascu, fusese oprit de polițiștii din Vama Veche în jurul orei 2:40 la volanul Mercedesului decapotabil de colecție pe care-l conducea și când a produs accidentul.

„Cu această ocazie, a fost legitimat conducătorul auto și cei doi pasageri care îl însoțeau, iar în urma verificărilor efectuate, în interiorul autoturismului, într-un pachet de țigări, a fost descoperit o țigară artizanală tip joint și o folie marcată bromazepan care conținea 4 pastile și care au fost înaintate către Brigada de combatere a criminalității Constanța pentru a se continua cercetările”, a explicat șeful Poliției Constanța, chestorul Constantin Adrian Glugă.

După aproape două ore la sediul Poliției Vama Veche, unde a fost pus să sufle în aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ, tânărul a fost lăsat să plece. Nu i s-a făcut niciun fel de testare pentru substanțe psihoactive și s-a urcat liniștit la volan. După mai puțin de o oră a lovit grupul de 8 pietoni.

„Din datele transmise de poliţie, care a verificat conducătorul auto, nu prezenta semne de consum psihoactiv”, mai spune chestorul Glugă.

Marian Godină scrie în postarea lui că polițiștii care l-au dus la secție vineri spre sâmbătă aveau temei legal și fără rezultatul unui test cu aparatul drugtest să-i interzică tânărului să mai conducă.

„În altă ordine de idei, pentru că tot văd că unii (în special polițiști) găsesc lipsa acelui aparat drept scuză, las aici articolul 22 indice 1 din OUG 195/02 în care e prevăzut că șoferul putea fi dus la spital în vederea recoltării de sânge și putea fi lăsat fără permis până a doua zi la ora 8, doar în urma examinării medicale. (făcute, desigur, de medic, nu de polițist). Art. 22 (1) Retragerea permisului de conducere se dispune de către poliţia rutieră şi în cazul în care titularul acestuia nu a putut fi supus testării în vederea stabilirii concentraţiei de alcool pur în aerul expirat sau testării preliminare a prezenţei în organism a unor substanţe psihoactive, iar în urma efectuării examinării medicale s-au constatat elemente clinice sugestive consecutive consumului recent de băuturi alcoolice sau de substanţe psihoactive, cu ocazia procedurii de recoltare a mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de substanţe psihoactive, eliberându-se o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de circulaţie. (2) Retragerea permisului de conducere se dispune până la ora 8.00 a zilei următoare, dar nu mai puţin de 12 ore”, e postarea lui Godină.

<iframe src=”https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fgodinamarian%2Fposts%2Fpfbid0kjimjGJd2wzMyy9iEZEA9iBixPWTqRpki4zYbZ7U2uxDBskvmZQYryz4VXziW5hGl&show_text=true&width=500″ width=”500″ height=”309″ style=”border:none;overflow:hidden” scrolling=”no” frameborder=”0″ allowfullscreen=”true” allow=”autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share”></iframe>

Trei poliţişti sunt vizaţi de o investigaţie preliminară, în acest caz. „Cu privire la faptul că șoferul, în noaptea de 18 spre 19 august, nu a fost testat cu aparatul drugtest, am dispus cercetarea prealabilă a unui ofițer și a doi agenție de poliție, pentru a stabili dacă există sau nu vreo abatere disciplinară”, a anunțat chestorul Glugă.

După accidentul cu doi morți, tânărul de 19 ani a fost testat cu aparatul drugtest și avea în organism alte substanțe decât cele care i-au fost găsite în mașină. „Drogurile ridicate din autoturism sunt diferite faţă de cele indicate de către aparatul drug test în urma testării la acel moment”, a precizat șeful IPJ Constanţa.

Este vorba despre cocaină, amfetamină și metamfetamină.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *