Marile studiouri americane de film sunt interesate să revină în România, anunță Turcan

Marile studiouri americane de film sunt interesate să revină în România, anunță Turcan

„Marile studiouri americane sunt interesate să revină în Romania, valoarea profesioniştilor din ţara noastră fiind bine-cunoscută peste ocean”, a scris ministrul Culturii, Raluca Turcan, sâmbătă, 2 decembrie, pe Facebook, potrivit Agerpres.

Anunțul a fost făcut de Turcan după ce s-a întâlnit la Washington cu Charles H. Rivkin, Preşedinte şi CEO al Motion Pictures Association (MPA), care reuneşte cele mai mari studiouri de film, respectiv Walt Disney Studios Motion Pictures, Netflix Studios, LLC, Paramount Pictures Corporation, Sony Pictures Entertainment Inc., Universal City Studios LLC, şi Warner Bros. Entertainment Inc.

Ministrul Culturii arată că l-a asigurat pe reprezentantul MPA de angajamentul său şi al Guvernului României în repornirea schemei de sprijin pentru producţia de opere audiovizuale în Romania.

„Săptămâna viitoare, Ministerul Culturii, prin Oficiul de Film şi Investiţii Culturale, va deconta primele plăţi, pentru proiecte care aşteaptă, de peste trei ani, ca statul român să-şi onoreze obligaţiile. La începutul anului următor, vom continua soluţionarea şi decontarea proiectelor restante, în paralel cu deschiderea unui nou apel de proiecte, într-o formă revizuită, care să crească competitivitatea Romaniei pe piaţa europeană a locaţiilor de filmare”, a mai scris ministrul pe Facebook.

Ministrul Culturii efectuează, începând cu 26 noiembrie până sâmbătă, o vizită în Statele Unite.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *