Marius Manole, pentru prima oară în postura de prezentator. „Nu mă vedeam realizând un show la televiziune. Este o provocare”

Marius Manole, pentru prima oară în postura de prezentator. „Nu mă vedeam realizând un show la televiziune. Este o provocare”

În luna martie, postul ACASĂ a devenit program generalist, cu un conținut extins publicului larg. În fiecare zi, de luni până vineri, telespectatorii pot urmări Știrile ACASĂ Actualități și Știrile ACASĂ Magazin.

În weekend, cei de acasă se pot uita sâmbăta, de la 08:00, la Bazarul de ACASĂ, iar duminica, de la aceeași oră, la Știi de ACASĂ – două emisiuni care aduc segmente culturale și educative.

Întrebarea mesei rotunde, emisiunea prezentată de către Marius Manole care a fost, timp de 6 sezoane, pe VOYO, poate fi urmărită, începând de sâmbătă, 06 aprilie, la Bazarul de ACASĂ!

Sezonul 7 vine cu o serie de invitați din zona culturală, iar primul care va păși în platou va fi actorul și directorul artistic al Teatrului Național din București, Marius Bodochi.

„Suntem la al șaptelea sezon, dintre care pe șase le-am prezentat. Nu mă vedeam făcând atâtea ediții sau cu atât mai mult realizând un show la televiziune. Asta e o realizare mare, mi se pare foarte tare și este o provocare deoarece eu sunt om de teatru.

Vorbim despre o emisiune care este și culturală, adică ne și amuzăm, dar și discutăm cu oameni de cultură, actori foarte mulți.

Ne vedem sâmbătă, de la ora 08:00…. și să vă spun ce provocare am avut noi… să fim concentrați și să vorbim doar ce se poate da la televizor 😊! Dar nu e problemă, ne vedem și pe VOYO! Sperăm ca al șaptelea sezon să fie cu baftă!”, a spus Marius Manole.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *