Mașinile vor fi interzise în zonele centrale din marile orașe ale României. Unde a fost pusă în practică regula

Mașinile vor fi interzise în zonele centrale din marile orașe ale României. Unde a fost pusă în practică regula

Noi planuri pentru reducerea traficului în zonele centrale din marile orașe ale României au fost puse în practică.

 

Străzi transformate în artere pietonale

 

Mai exact, este vorba, în principal, de transformarea unor străzi în artere pietonale, cu piațete și spații verzi, potrivit Știrileprotv.

În Cluj, deja cinci dintre cele șase străzi din centru, programate să devină pietonale, au fost redate amatorilor de plimbări pe jos. Proiectul, început în 2020, are o valoare de 10 milioane de euro.

Totodată, o parcare cu peste o sută de locuri a fost mutată.

„Elimină o mare parte din poluare, participă la creșterea calității vieții, asigură un spațiu în care oamenii pot să socializeze”, a declarat Dan Tarcea, viceprimar Cluj-Napoca.

 

În centrul orașului Brașov vor fi excluse mașinile înmatriculate în alte județe

 

Pe de altă parte, în centrul istoric al orașului Brașov ar urma să fie interzis accesul mașinilor înmatriculate în alte județe, în zilele de weekend și de sărbătoare.

Totodată, zona pietonală din centrul Iașiului se va extinde, cu câteva mii de metri pătrați.

„Dorința noastră e ca acești mii de metri pătrați care sunt în acest moment traversate de autovehicule să dispară și pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt să aibă și alte rute de acces pietonale”, a afirmat Sebastian Buraga, purtător de cuvânt primăria Iași, conform sursei citate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *