Matteo Messina Denaro, ultimul „naș” Cosa Nostra, este în „comă ireversebilă”

Matteo Messina Denaro, ultimul „naș” Cosa Nostra, este în „comă ireversebilă”

Temutul mafiot sicilian Matteo Messina Denaro, 61 de ani, arestat în ianuarie, după o operațiune la Palermo, este în comă ireversibilă în spitalul penitenciar din L’Aquila., iar medicii au anunțat că, de vineri, 22 septembrie, nu mai este hrănit, a relatat agenția italiană ANSA.

Messina Denaro a fost capturat pe 16 ianuarie, în timp ce mergea la una dintre cele mai prestigioase clinici din Palermo pentru a face chimioterapie. 

După arestare, șeful mafiot a fost dus la închisoarea L’Aquila, unde a urmat un tratament pentru cancerul de colon descoperit la sfârșitul anului 2020.

Echipa de oncologi a penitenciarului i-a amenajat un fel de infirmerie în celula în care era închis, iar Denaro era în stare bună, până acum o lună.

Apoi, după două intervenții, situația s-a înrăutățit și a fost internat în spitalul penitenciar. În ultimele zile, având în vedere înrăutățirea stării medicale, a fost sedat.

Bărbatul este în „comă ireversibilă”., iar medicii i-au suspendat, de vineri, 22 septembrie, tratamentul, a precizat agenția ANSA.

Iar vizitele celor câțiva membri ai familiei au fost suspendate.

De la arestare, „nașul” a fost audiat de mai multe ori de procurorii din Palermo, precizând, încă de la prima întrevedere, că nu va colabora niciodată cu justiția. 

Matteo Messina Denaro, cunoscut și sub numele de Diabolik, conducea mafia siciliană din 2007, după arestarea foștilor lideri Bernardo Provenzano și Salvatore Lo Piccolo.

A fost cel mai căutat om din Italia până să fie arestat, pe 16 ianuarie, la Palermo, după ce a reuşit să le scape oamenilor legii timp de 30 de ani.

El a fost prins cu ocazia unei vizite medicale la renumita clinică La Maddalena din Palermo, unde era tratat, sub un nume fals, pentru cancer de colon.

Matteo Messina Denaro a fost condamnat la mai multe sentinţe de închisoare pe viaţă, după ce a fost găsit vinovat de o listă lungă de crime şi alte infracţiuni.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *