Medic reținut în dosarul clinicii care ar fi emis zeci de mii de fişe medicale false pentru permis auto

Medic reținut în dosarul clinicii care ar fi emis zeci de mii de fişe medicale false pentru permis auto

În ancheta de proporții, administratorii unei clinici medicale private şi mai mulţi medici sunt suspectaţi că au eliberat în fals zeci de mii de fişe medicale unor persoane care voiau să obţină ori să preschimbe permisul de conducere.

 „În urma probatoriului administrat, la data de 5 aprilie a.c., poliţiştii Serviciului  Rutier Ilfov au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, faţă de un bărbat de 50 de ani, urmând ca în cursul zilei de astăzi, acesta să fie prezentat procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri legale”, a transmis, sâmbătă după amiază, Poliţia judeţeană Ilfov. Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că persoana reţinută este medic. În dosar a fost vehiculat chiar numele unui fost ministru de Interne.Carmen Dan, chemată la poliție să dea declarații într-un dosar privind acordarea ilegală a unor permise de conducere – SURSE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *