Membrii unei familii de români din Spania, capii “Mafia cuprului”! Peste 70 de jafuri, organizate – Cum acționau – VIDEO

Membrii unei familii de români din Spania, capii “Mafia cuprului”! Peste 70 de jafuri, organizate – Cum acționau – VIDEO

Aceștia sunt acuzați că ar fi comis 75 de jafuri în mai multe provincii, printre care și în Valencia și Castellón, în timpul cărora ar fi sustras bunuri în valoare de peste două milioane de euro, relatează Ziare.com.

Denumirea “Mafiei cuprului” nu este o coincidență, deoarece membrii săi au pictat locurile pe care le-au atacat cu acest nume, fapt ce poate fi văzut ca o provocare transmisă forțelor de securitate.

Potrivit Gărzii Civile, operațiunea a început în luna august cu un furt de mașini, unelte și aproape un kilometru de cabluri electrice, comise la o firmă din orașul valencian Bétera. Prejudiciul cauzat doar în acest caz a depășit 180.000 de euro.

În urma anchetei, anchetatorii au stabilit că autorii atacului alcătuiau un clan familial, care ar fi fost dedicat furtului de cupru în companii, gări sau în marile clădiri unde se folosea acel material. În total, agenții au efectuat cinci percheziții în locuințe și încă una într-un depozit industrial, care era locul în care clanul ascundea obiectele furate.

De asemenea, o instalație de tratare a deșeurilor în care materialul furat ar fi fost tratat și vândut fără a respecta reglementările a fost inspectată și sigilată de către Garda Civilă.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *