Mesaje de Sfântul Alexandru – ce urări de „La mulți Ani!” poți trimite sărbătoriților

Mesaje de Sfântul Alexandru – ce urări de „La mulți Ani!” poți trimite sărbătoriților

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în fiecare an, în data de 30 august, pe Sfântul Alexandru. Află care este semnificația numelui și cui îi spunem „La mulți ani!” Mesaje și urări de Sfântul Alexandru.

Pe data de 30 august se serbează Sfântul Alexandru și derivatele acestor nume importante. Este ziua în care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Alexandru, „Protectorul omenirii”. Se respectă obiceiuri și tradiții de Sfântul Alexandru, însă este și ziua în care îi celebrăm pe cei cu nume sfânt.

Semnificația numelui Alexandru

Numele a devenit popular datorită regelui Alexandru al III-lea al Macedoniei, supranumit și Alexandru cel Mare. La numai 33 de ani, Alexandru Macedon a fost stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată, imperiu care se întindea din Grecia până în India.

Etimologic, numele Alexandru provine de la vechiul nume persan „Aleksandros”, care este compus din verbul grecesc „alexo” – „a apăra”, „a proteja”, dar și „andros”forma de genitiv a substantivului aner – bărbat, om.

Astfel, semnificația numelui Alexandru este: „care îi apără pe oameni”.Persoanele care poartă numele Sfântului Alexandru sunt descrise drept persoane dominante, cu puternice argumente, cu un simț ascuțit al afacerilor și o ambiție puternică.

Cine a fost Sfântul Alexandru

Sfântul Alexandru, cunoscut și ca „protectorul omenirii”, este cinstit de Biserica Ortodoxă pentru viața și minunile pe care le-a săvârșit în cei 98 de ani de viață.

Alexandru era un apropiat al Patriarhului Constantinopolului, Sfântul Mitrofan, care l-a rugat să participe în locul său la primul Conciliu de la Niceea. Aici Sf. Alexandru a apărat religia și credința împotriva ereziei lui Arie, care susținea că Fiul nu este veșnic, ci a fost creat de Tatăl.

După ce s-a încheiat Sinodul de la Niceea, un înger i-a apărut Patriarhului Mitrofan în vis și i-a spus că după trecerea sa în neființă, locul trebuie să-i fie luat de Alexandru.

Ajungând patriarh al Constantinopolului, Sfântul Alexandru, care avea deja aproape 70 de ani, a continuat să apere credința ortodoxă în fața intrigilor lui Arie și a acoliților săi.

Sfântul Alexandru a trecut la cele veșnice în anul 337, la vârsta de 98 de ani.

La mulți ani de Sfântul Alexandru!

Ce nume se sărbătoresc de Sf. Alexandru

De la Alexandru sunt mai multe nume derivate, iar de Sfântul Alexandru se serbează următoarele nume:

Alexandra;
Lixandra;
Lixandru;
Lisandru;
Lisandra;
Sandra;
Sandru;
Lexi;
Alecu;
Alexandrin;
Alexandrina;
Alessandra;
Sandu;
Sanda;
Sănducu;
Ducu;
Duțu;
Sașa.
La mulți ani, Alexandra!

Mesaje de „La mulți ani!” – Urări de Sfântul Alexandru

Cum Sfântul Alexandru este ocrotitorul omenirii, ție îți doresc să fii mereu alături de oamenii pe care îi iubești și să îi protejezi cu bunătatea ta. La mulți ani, prieten drag!
La mulți ani și Sfântul Alexandru să te călăuzească mereu!
Fie ca sfântul care te protejează să-ți aducă noroc, fericire și împliniri. Să ai o zi minunată!
Fie ca această zi să-ți deschidă poarta unui viitor plin de succese şi realizări. Sfântul Alexandru al cărui nume îl porţi să te ocrotească şi să te călăuzească mereu. La mulţi ani și să petreci o zi minunată!
Fie ca din această zi sfântă, în drumul lin al vieții tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să îți aducă fericire și bucurie. Îți doresc multă sănătate, să ai sufletul curat și toate dorințele să se împlinească. La mulți ani!
Mesaje de Sfântul Alexandru
De toţi ai fost tu azi numit, în lăcaş sfânt chiar pomenit! Mă alipesc gingaş şi eu, dorindu-ţi bine mereu. Numele ce-l porţi de sfânt poartă-l cu mândrie multă! Să-ţi dea putere şi tărie, ani sănătoşi şi bucurie! Un înger păzitor îţi doresc eu ţie!
Sărbătoarea Sfântului Alexandru să fie semnalul unui nou început, să ai parte de un drum presărat cu bucurii, împliniri, sănătate, fericire și mai ales multă dragoste! La mulți ani!
Îți urez să ai o zi a numelui la fel de luminoasă precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetorii și la fel de frumoasă precum o grădină plină cu flori.
Fie ca Sfântul Alexandru să-ți călăuzească pașii spre fericire și împlinire în viață. La mulți ani cu sănătate!
Sărbătoarea numelui tău să fie plină de momente frumoase și răsfățuri. La mulți ani, dragul meu Alexandru!
Cu prilejul Sfântului Alexandru, îți doresc să fii sănătos, fericit și iubit de cei din jurul tău. La mulți ani!
Cu ocazia Sfântului Alexandru, îți doresc să ai parte de clipe minunate alături de cei dragi. La mulți ani!
La mulţi ani, fericire, împăcare sufletească, flori, iubire, sănătatea să te pălească, prietenii să nu te uite şi să ai bucurii multe!
Fiecare rază de soare care ajunge la tine să-ţi aducă succes, fericire şi prosperitate! La mulţi ani!
De ziua numelui tău îți doresc să ai parte de succes, împliniri și sănătate. Sfântul Alexandru, al cărei nume îl porți, să te ocrotească și să te călăuzească în viață. La mulți ani!
Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur și eu celor ce-ți doresc din adâncul sufletului să ai parte numai de împliniri, satisfacții și multă sănătate. La mulți ani!
Alexandra, azi te sărbătorim pe tine. Îmi doresc să fii mereu așa, blândă, bună și drăguță cu toți cei din jurul tău. La Mulți Ani din tot sufletul!
Fie ca Sfântul Alexandru să vegheze asupra ta, ca să ai succes, fericire şi prosperitate. La mulţi ani!
Mesaje de trimis sărbătoriților de Sfântul Alexandru

Sfântul Alexandru – cele mai frumoase urări de „La mulți ani!”

E o zi când sufletul învinge orice urmă de tristeţe, când tot ce a fost greu ţi se pare uşor. La mulţi ani!
La mulți ani, Alexandra. În viață să te împiedici de un bolovan de noroc, să calci într-o baltă de fericire, să te stropești din cap până în picioare cu iubire și să fii sănătoasă!
De ziua numelui și nu numai, îți doresc tot ce-mi doresc mie! Să fii sănătos, bogat și cumpătat! La mulți ani!
La mulți ani de Sfântul Alexandru
Cu ocazia zilei de nume, îți doresc un munte de sănătate, o mare de iubire şi un ocean de fericire!
Cu ocazia sărbătoririi numelui primiți un călduros „La mulți ani!” Să ai parte de multă sănătate, multe realizări şi tot ce îți dorești lângă cei dragi!
Ne gândim cu toții la tine și pentru că astăzi este o zi specială, îți urăm un sincer „La mulți ani!”
Urări de Sf. Alexandru
Un cer albastru fără nori, în calea ta să fie/ Să ai în viață numai flori, noroc și bucurie! La mulți ani!
Îți urez „La mulți ani” pentru că porți acest nume! Fie ca Sfântul Alexandru, al cărui nume îl porți, să îți dăruiască fericirea dorită și liniștea interioară.
La mulţi ani! Îţi urez sănătate multă, iar visurile tale să se îndeplinească pe cât de repede posibil! Îţi mulțumesc pentru toate sfaturile tale şi toate momentele în care ai fost lângă mine şi m-ai ghidat pentru luarea celor mai bune decizii. Pregătește-te pentru o surpriză frumoasă!
Îţi transmit toată dragostea mea şi sper să avem energia necesară pentru a continua șirul nebuniilor pe care obișnuim să le facem de atâția ani. Sunt recunoscătoare pentru faptul că eşti prietena mea şi sper să îţi pot răsplăti această bucurie pe care mi-o faci zi de zi! La mulţi ani şi la mulţi bani, Alexandra!
Îţi transmit toată dragostea mea şi îţi mulțumesc pentru faptul că eşti alături de mine mereu. Să nu îţi pierzi optimismul niciodată ca să continui să ne molipsești cu buna ta dispoziţie. Din suflet îți doresc să ai parte de toată iubirea și fericirea din lume, deoarece le meriți! Sunt recunoscătoare că faci parte din viața mea și că prietenia noastră trece peste orice. Felicitări de ziua ta de nume!
Mă înțelegi așa cum nu o mai face nimeni și îți mulțumesc pentru că mă asculți de fiecare dată. Sunt norocoasă că ești prietena mea cea mai bună! La mulți ani, Alexandra!
Sunt recunoscător că suntem cei mai buni prieteni. Îți transmit toate gândurile de bine și îți doresc sănătate și la mulți ani fericiți! Ești cel mai bun prieten pe care îl poate avea cineva. Îți doresc ca această zi să îți aducă multă bucurie și ca toate visurile să ți se îndeplinească! La mulți ani, Alexandru!
Un prieten adevărat ca tine merită să i se întâmple cele mai bune lucruri! Îți doresc să ai o zi plină de distracție și veselie! La mulți ani, Alexandru, și la cât mai multe momente speciale!
De ziua numelui tău, îți doresc tot binele din lume, noroc, fericire și sănătate și să ți se îndeplinească toate dorințele pe care o să ți le pui. La mulți ani, Alexandru!
De Sfântul Alexandru, să se răsfrângă asupra ta bunătatea și dragostea ce izvorăsc dintr-o inima mare și iubitoare.
De Sf. Alexandru, cei dragi să te înconjoare cu căldura sufletelor lor într-o seară magică, iar fericirea să te ia in bratele ei în acest moment special!
Îl sărbătorim pe Sfântul Alexandru și te sărbătorim pe tine. Îmi doresc să fi mereu așa, blând, bun și dragut cu toți cei din jurul tău. Ești un prieten de nadejde și un adevărat om. Iartă, iubește și trăiește frumos cu cei din jurul tău.

Sursă foto: 123rf.com

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *