Messi a dansat la cea mai celebră petrecere latino-americană din lume. Foto

Messi a dansat la cea mai celebră petrecere latino-americană din lume. Foto

Inter Miami face un sezon foarte bun în MLS și s-a instalat în fruntea Conferinței de Est, după victoria cu 3-1, în fața celor de la Nashville, meci în care Messi a dat două goluri și o pasă de gol.

S-a distrat alături de Luis Suarez și soția acestuia

Fotbalistul argentinian a sărbătorit victoria la o petrecere, demonstrând că știe și să se distreze, deși nu îi stă în obicei să iasă în oraș, preferând să se relaxeze acasă, alături de soție și de cei trei băieți ai lor.

Messi și Antonella, împreună cu soții Suarez, au mers la BRESH, cel mai popular festival latino-american din întreaga lume, care oferă spectacole sold out în Buenos Aires, Los Angeles, New York, Ibiza, Barcelona, Madrid și multe alte metropole.

În weekend, BRESH a fost la Miami, iar prezența fotbaliștilor de la Inter nu a trecut neobservată. “Cea mai mare fericire din lume să vă avem în casa noastră. WE LOVE YOU @antonelaroccuzzo @leomessi @luissuarez9 @sofibalbi”, a scris contul de Instagram al festivalului, alături de mai multe fotografii cu vedetele în fața celebrului urs uriaș de plus, care a devenit o marcă înregistrată a petrecerii.

#Messi | Leo se fue a la Bresh con Antonela luego de su doblete frente a Nashville por la MLS. pic.twitter.com/Ss5Xe4FPSg

— Fox Sports Argentina (@FOXSportsArg) April 22, 2024

Aceasta nu este prima dată când Messi a fost văzut la evenimente sociale, în afara reședinței sale din Fort Lauderdale. În luna ianuarie, el a mers, tot cu Antonela și familia Suarez, la celebrul restaurant Papi Steak, frecventat de celebrități și influenceri din SUA. Acolo, ei s-au întâlnit și cu Jordi Alba și Sergio Busquets.

Dar cel mai neașteptat lucru a fost să o întâlnească pe actrița columbiană Sofia Vergara, care a imortalizat momentul, într-o fotografie împărtășită pe rețelele de socializare, care a strâns sute de mii de likeuri.

Deși a fost accidentat și a lipsit o lună de zile, din cauza unor probleme musculare, argentinianul are cifre excelente și în acest sezon. El a marcat nouă goluri în tot atâtea meciuri jucate până acum, în 2024.

A ajuns la 830 de goluri înscrise în carieră

Messi a ajuns la 830 de goluri marcate de-a lungul carierei, în 1056 de partide, o bornă de excepție în istoria fotbalului mondial. 106 dintre goluri au fost marcate la naționala Argentinei, în 180 de partide.

Fotbalistul de 36 de ani a lipsit de la ultimele meciuri amicale ale Argentinei, 3-0 cu El Salvador și 3-1 cu Costa Rica, dar își poate îmbunătăți cifrele până în vară. Argentina va mai juca două amicale, cu Ecuador și Guatemala, iar apoi urmează ediția centenară a Copei America, care se desfășoară chiar în SUA. Argentina este în grupă cu Chile, Canada și Peru și va juca ultimul meci la Miami.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *