Michael Gudu (PNL), despre mesajul lui Nicușor Dan pentru „rechinii imobiliari”: Nu poate contesta nimeni că nu s-au întâmplat niște lucruri bune față de mandatul anterior (VIDEO)

Michael Gudu (PNL), despre mesajul lui Nicușor Dan pentru „rechinii imobiliari”: Nu poate contesta nimeni că nu s-au întâmplat niște lucruri bune față de mandatul anterior (VIDEO)

Deputatul PNL, Michael Gudu, a comentat în emisiunea “Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, pe B1 TV, mesajul pe care Nicușor Dan l-a transmis „rechinilor imobiliari”.

Michael Gudu a fost întrebat dacă miza alegerilor din 2024, la nivel de Capitală, o reprezintă mafia imobiliară și cum se poziționează candidații față de mafia imobiliară, dacă sunt susținători sau adversari ai acesteia.

 

„Nu poate contesta nimeni că nu s-au întâmplat niște lucruri bune față de mandatul anterior”

 

“Dacă vă referiți la declarația pe care a dat-o astăzi domnul primar Nicușor Dan, și aici aș face o subliniere. Cred că este printre puținele dăți în care îl văd ieșind politic pe o anumită temă. Domnia sa de obicei nu intra în dispute cu alți candidați sau contracandidați sau ziariști și așa mai departe. Însă, văzând declarația domniei sale de astăzi, am remarcat acest subiect, presupunând că bucureștenii trebuie să aleagă între un primar care susține interesele imobiliare ale unora sau un primar care se ocupă strict de bucureșteni și în favoarea lor lucrează, ca să spun așa.

Evident că în oraș nu poate contesta nimeni că nu s-au întâmplat niște lucruri bune față de mandatul anterior”, a spus deputatul.

 

Michael Gudu, despre mafia imobiliară

 

„Chestiunea cu mafia imobiliară îmi este greu să vă spun dacă lucrurile stau în acest sens sau altul, pentru că am văzut doar din presă anumite scandaluri vizavi se blocări de PUZ-uri, ce interese s-au deranjat, din partea cui și așa mai departe. Dar văzând din exterior această luptă pentru Primăria Capitalei, pentru că eu nu locuiesc în București, dar venind la Parlament observ anumite lucruri care s-au schimbat și e suficient să vă spun că observ foarte des aceste lucrări care se fac la sistemul de termoficare al Capitalei.

Nu știu să vă zic exact câți kilometri de conducte s-au schimbat, dar auzind declarații pe acest subiect, evident că s-au schimbat mult mai mult decât în mandatul anterior și aici nu vreau să facă apologia niciunui primar. Este doar meritul lui Nicușor Dan aici …”, a mai precizat Michael Gudu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *