Mihaela Tatu dezminte relațiile amoroase cu Gabriel Cotabiță și Adrian Daminescu: „Nu era nimic adevărat”

Mihaela Tatu dezminte relațiile amoroase cu Gabriel Cotabiță și Adrian Daminescu: „Nu era nimic adevărat”

Mihaela Tatu a lămurit zvonurile apărute acum ani de zile în legătură cu presupusele sale idile cu Gabriel Cotabiță și Adrian Daminescu. Fosta prezentatoare de televiziune a explicat că nimic nu a fost adevărat.

În vârstă de 60 de ani, Mihaela Tatu a vorbit deschis despre bărbații din viața ei. Invitată în emisiunea Cristinei Șișcanu de la Metropola TV, fosta prezentatoare TV a dezvăluit că după ce a divorțat de primul soț, a fost curtată de mai mulți bărbați.

În acest context, s-a zvonit acum ani de zile că a avut relații amoroase cu Gabriel Cotabiță și Adrian Daminescu. Acum ea a dezmințit toate aceste speculații. „Eram tot timpul împreună cu Gabi Cotabiță atunci, la Brașov. Ne înțelegeam foarte bine. M-am trezit că presa a spus că suntem împreună și că am avea o relație. Nu era nimic adevărat.

Și cu Berti Barbera, chitaristul, m-au cuplat. Am avut un câine, îl chema Berti, și lumea a înțeles că sunt nedezlipită de Berti Barbera. A mai fost și Adrian Daminescu pe listă, au fost mai mulți cu care s-a spus că am fost!“ , a dezvăluit Mihaela Tatu, în emisiunea Cristinei Șișcanu, conform Click.

Mihaela Tatu

„Relația cu fostul meu soț nu a mai mers din cauza distanței”

În aceeași emisiune, ea a vorbit și despre relația cu fostul soț, cu care a fost căsătorită 16 ani și alături de care are o fiică. „Nu mi-a părut nici o clipă rău că am divorțat. Dacă noi, în urma discuției pe care am avut-o, am pus lucrurile la punct, e foarte clar, e limpede. Nu s-a întâmplat la 20 de ani, ca s-o faci dintr-un impuls, se întâmpla la 40 de ani și….

Eram așezată, știam bine ce vreau! Relația cu fostul meu soț nu a mai mers din cauza distanței. Eu aici, el în Spania. Ne-am văzut după doi ani de zile, timp în care am vorbit foarte puțin, ne-am întâlnit, ne-am luat în brațe, nu a mers. Și el avea o stângăcie…Ne-a fost teamă de părinți, ce le spunem părinților, cum le spunem că divorțăm.

Au mai apărut iubiri după. Am fost într-o relație timp de 12-13 ani, dar nu ne-am căsătorit”, a mai spus fosta prezentatoare.

Cum trebuie să fie bărbatul ideal pentru Mihaela Tatu

Mihaela Tatu a dezvăluit care este bărbatul ideal și ce nu ar accepta niciodată la acesta. „Nu-mi plac bărbații-copii, pe care să te apuci să-i crești! Nu suport în jurul meu așa ceva! Dacă nu e, nu e, avem altă treaba de făcut!(…)

Am foarte mulți prieteni bărbați! Mulți și sunt adevărați, și de drum lung, însă pe mulți dintre ei nu i-aș vrea lângă mine! Sunt doar prieteni! Și în acea zona de colaborare profesională sau în anumite evenimente mergem, facem echipa grozavă, dar nu i-aș vrea lângă mine! Și consider că soțiile lor sunt niște eroine!”, a mai spus Mihaela Tatu, potrivit Spynews.

„De foarte multe ori când făceam emisiunea „De 3 X femeie” erau bărbați care îmi spuneau: «Doamna Mihaela, dar când faceți o emisiune și De 3 X bărbat?». Și le răspundeam de fiecare dată același răspuns și pe care ți-l dau și ție acum! Nu trebuie să fii de 3 X bărbat, trebuie să fii bărbat o dată, dar bine! Ceea ce am spus acolo este real!

Dacă intimidez un bărbat înseamnă că nu avem ce să… Eu sunt doar o femeie cu bucurii, cu un anumit fel de a fi, cu multă energie, isteață, cu simțul umorului, care nu suportă grobianismul!”, a mai spus Mihaela Tatu în platoul emisiunii lui Denise Rifai de la Kanal D.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *