Mihai Tudose, despre Mircea Geoană: Dacă pomeniţi în lumea reală de secretarul general adjunct al NATO, se opreşte câinele din lătrat

Mihai Tudose, despre Mircea Geoană: Dacă pomeniţi în lumea reală de secretarul general adjunct al NATO, se opreşte câinele din lătrat

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose nu crede că Mircea Geoană va avea şanse la alegerile prezidenţiale din 2024 și consideră că președintele partidului, Marcel Ciolacu, cu care vorbește des despre alegeri, este îndreptățit să candideze.

Mihai Tudose a fost întrebat, la Strasbourg, dacă îi dă vreo şansă lui Mircea Geoană pentru alegerile prezidenţiale. „Sincer, nu”, a răspuns Tudose, potrivit news.ro.

Referitor la faptul că Mircea Geoană ocupă o funcţie înaltă pe plan internaţional, secretar general adjunct al NATO, funcție care îi oferă vizibilitate, Mihai Tudose a răspuns: „Am înţeles. Dacă vă duceţi în lumea reală şi pomeniţi de secretarul general adjunct al NATO, se opreşte câinele din lătrat. Nu le pasă!”.

„Când stai prea mult foarte sus, nu prea mai înţelegi ce e pe la noi pe jos. Este un om redutabil, cu experienţă, cu poziţie, cu tot ce doriţi, dar nu cred”, a mai afirmat el.

Mihai Tudose a susținut că „logica firească” ar fi ca preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, să devină şi candidatul partidului la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Întrebat dacă discută cu Ciolacu despre prezidenţiale, Mihai Tudose a răspuns: „Zilnic nu, dar o dată pe săptămână, da”.

Mircea Geoană a evitat de fiecare dată să răspundă concret dacă va candida la președinție anul viitor, în contextul în care mandatul său la NATO expiră în octombrie 2024, înaintea alegerilor prezidențiale. Libertatea a scris încă din vara anului trecut, citând surse din anturajul fostului lider PSD, că Mircea Geoană intenționează să candideze la președinția României și își pregătește terenul în acest sens.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *