Militari și polițiști din Covasna, săltați într-un dosar de braconaj cu animale protejate

Militari și polițiști din Covasna, săltați într-un dosar de braconaj cu animale protejate

Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, în urma unor percheziţii imobiliare în oraşul Covasna şi în comuna Comandău într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de braconaj, au fost reţinute şase persoane bănuite că ar fi vânat ilegal inclusiv exemplare ale unor specii de animale protejate de lege.

Reprezentanţii DGA au precizat că persoanele cercetate sunt suspectate că, în perioada decembrie 2023 – februarie 2024, ar fi desfăşurat în mod repetat activităţi de braconaj prin folosirea câinilor de vânătoare şi utilizarea neautorizată a unor arme de vânătoare.”Aceste persoane urmăreau capturarea a diferite specii de vânat, spre exemplu urs, lup, pisică sălbatică, mistreţ, iepure, cervide, cocoş de munte etc., parte dintre acestea fiind interzise a fi vânate. Astfel, sub coordonarea procurorului militar din municipiul Braşov, echipele de ofiţeri anticorupţie şi poliţişti au descins la imobilele respective, de unde au fost ridicate mai multe arme de vânătoare, dispozitive informatice, trofee de cervide, urs, lup etc, precum şi o cantitate însemnată de carne de vânat. Totodată, pe raza localităţii Comandău s-a descoperit un ţarc în care erau ţinuţi în captivitate 4 porci mistreţi, despre care se presupune că erau folosiţi de suspecţi pentru antrenarea câinilor de vânătoare”, se menţionează în comunicat, potrivit Agerpres.În baza probatoriului administrat, s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de opt persoane pentru comiterea infracţiunilor de braconaj, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, divulgarea de informaţii secret de serviciu şi evaziune fiscală, precum şi măsura reţinerii preventive a şase dintre acestea. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *