Ministerul Apărării britanic, ţinta unui atac cibernetic de amploare. Cine ar fi vinovat

Ministerul Apărării britanic, ţinta unui atac cibernetic de amploare. Cine ar fi vinovat

Ministerul Apărării britanic a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare. În spatele acestuia, potrivit Sky News, se află China, relatează marţi DPA, citat de Agerpres.

 

A fost accesat ilegal un stat de plată

 

În timpul atacului a fost accesat ilegal un stat de plată, existând posibilitatea să fi fost compromise detaliile bancare ale întregului personal militar activ şi ale unora dintre veterani.

Imediat după atac, Ministerul Apărării de la Londra a luat măsurile necesare după descoperirea breşei de securitate.

Conform investigaţiilor preliminare, nu există dovezi că ar fi fost sustrase informaţii sensibile, însă ca măsură preventivă personalul militar vizat a fost alertat şi a primit sfaturi de specialitate. El va putea folosi un serviciu de protecţie a datelor personale pentru a verifica dacă informaţiile sale sunt utilizate ori se încearcă utilizarea lor în mod ilegal.

Toate remuneraţiile au fost achitate la ultima zi de salariu, de la finalul lunii aprilie, nefiind de aşteptat probleme la viitoarea dată de salariu de la sfârşitul lunii mai, deşi într-un număr mic de cazuri s-ar putea înregistra mici întârzieri.

 

Atacul, descoperit în urmă cu câteva zile

 

Atacul a fost descoperit în urmă cu câteva zile. În caz, Ministerul Apărării încearcă să determine amploarea breşei de securitate.

Într-o operaţiune comună fără precedent, în luna martie Londra şi Washingtonul au acuzat China că duce o campanie de atacuri cibernetice.

Unii membri ai parlamentului britanic vizaţi în trecut de atacuri cibernetice pentru care a fost acuzat Beijingul au cerut guvernului de la Londra să-şi înăsprească poziţia faţă de China, pe care să o califice drept ”ameninţare” la adresa securităţii naţionale, conform sursei citate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *