Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, exclude varianta de a prelua șefia NATO: „Nu se va întâmpla”

Secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, spune că este exclus să devină șeful Alianței Nord-Atlantice, în contextul în care este luată în calcul o nouă prelungire a mandatului actualului secretar general Jens Stoltenberg, relatează The Guardian și France 24.

„Nu se va întâmpla”, a declarat Wallace într-un interviu acordat revistei The Economist, precizând că Statele Unite doresc ca Stoltenberg să își păstreze funcția pentru încă un an.

Jens Stoltenberg, care conduce NATO din 2014, și-a prelungit deja mandatul cu un an, până în octombrie, în contextul invaziei lansate de Rusia în Ucraina în februarie 2022.

Wallace a recunoscut că unul dintre obstacolele în calea candidaturii sale a fost reprezentat de viziunile concurente pentru alianță ale președintelui american Joe Biden și ale celui francez Emmanuel Macron.

Eventualul succesor al lui Stoltenberg „va trebui să îi mulțumească atât pe Macron, cât și pe Biden”, a precizat oficialul britanic în interviul publicat miercuri.

De asemenea, Wallace a speculat că SUA își doresc ca viitorul secretar general al NATO să fie un politician cu mai multă vechime.

„Poate că își doresc un prim-ministru”, a spus el.

Anterior, ministrul britanic al apărării s-a arătat interesat de acest post, iar Guvernul de la Londra a promovat candidatura sa, după ce acesta a jucat un rol principal în furnizarea de arme occidentale Ucrainei pentru a lupta împotriva invaziei ruse.

„Întotdeauna am spus că ar fi o slujbă bună. Este o slujbă care mi-ar plăcea. Dar îmi place și munca pe care o fac acum”, a declarat Wallace luna trecută pentru agenția germană DPA.

Un alt nume vehiculat ca posibil succesor al lui Stoltenberg este cel al premierului danez Mette Frederiksen.

Totuși, deocamdată nu există un consens între cele 31 de țări membre cu privire la viitorul șef al alianței, astfel că în rândul diplomaților se discută tot mai mult despre șansele ca Stoltenberg să fie rugat să rămână în funcție.

Jens Stoltenberg a respins pe 15 iunie varianta ca mandatul său să fie prelungit din nou.

„Nu am nicio intenţie să caut o prelungire (a mandatului de secretar general)”, a spus șeful alianței.

O zi mai târziu, presa norvegiană a relatat că preşedintele american Joe Biden i-a cerut lui Stoltenberg, să rămână pentru încă un an la conducerea alianței militare.

Foto: Hepta

 

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *