Ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, se declară îngrijorat de relația dintre Xi Jinping și Vladimir Putin: „O amenințare pentru democrație”

Ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, se declară îngrijorat de relația dintre Xi Jinping și Vladimir Putin: „O amenințare pentru democrație”

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, s-a declarat îngrijorat de relațiile dintre președintele chinez Xi Jinping și omologul său rus Vladimir Putin, avertizând că această cooperare reprezintă o ameninţare la adresa democraţiei.

„Sunt extrem de îngrijorat de acest lucru, deoarece, amintiţi-vă, acestea sunt două ţări care nu cred în democraţie”, a declarat Shapps într-un interviu acordat pentru pentru Sky News.

Ministrul britanic a semnalat că autoritarismul promovat de cei doi lideri de stat amenință „modul nostru de viață”.

„Dacă avem această situaţie şi ei încearcă să-şi răspândească sistemul în restul lumii, trebuie să vedem şi să avem ochii larg deschişi că aceasta este o ameninţare directă pentru modul nostru de viaţă”, a spus el.

Xi Jinping l-a primit joi la Beijing pe Vladimir Putin, care a efectuat în China prima sa vizită de la preluarea celui de-al cincilea mandat la Kremlin. La fel ca în alte ocazii, cei doi au anunțat „o nouă eră” în relațiile dintre Moscova și Beijing, care s-au aprofundat pe fondul agresiunii militare ruse din Ucraina.

Xi și Putin sunt considerați drept aliați de conjuctură deciși să pună capăt dominației SUA pe plan mondial și să impună un nou sistem, unul bazat pe „legea celui mai puternic”.

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *