Ministrul rus al apărării a fost primit la Teheran. Ce vor discuta Șoigu și omologul său iranian

Ministrul rus al apărării a fost primit la Teheran. Ce vor discuta Șoigu și omologul său iranian

Ministrul apărării din Rusia, Serghei Șoigu, vizitează Teheranul marți, 19 septembrie, a anunţat agenţia iraniană de presă Tasnim, precizând că acesta se va întâlni cu oficiali iranieni de rang înalt, relatează Reuters, conform News.ro.

UPDATE 17:36: O delegație rusă condusă de ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a sosit marți la Teheran pentru discuții cu conducerea militară a Republicii Islamice Iran (IRI), a declarat Ministerul rus al Apărării, potrivit agenției de presă rusești TASS.

„În timpul vizitei, delegația Ministerului rus al Apărării va purta o serie de discuții cu conducerea militară a republicii”, a precizat ministerul.

Conform sursei citate, „vizita va contribui la consolidarea legăturilor militare ruso-iraniene și va deveni o etapă importantă în dezvoltarea cooperării dintre cele două țări”.

Delegația rusă a fost întâmpinată oficial la clădirea principală a Statului Major General al Forțelor Armate iraniene, cu participarea unei companii de gardă de onoare și a unei orchestre. Ministrul rus al apărării a fost întâmpinat de șeful Statului Major General iranian, Mohammad Bagheri, scrie TASS.

Știrea inițială: După ce statele occidentale au impus sancțiuni asupra Rusiei, în urma invaziei sale în Ucraina, în februarie 2022, Teheranul şi Moscova şi-au aprofundat legăturile bilaterale, în special în domeniul militar.

În cadrul vizitei de marți, ministrul rus Serghei Şoigu va discuta despre cooperarea în domeniul apărării şi despre evoluţiile regionale cu oficiali de rang înalt, inclusiv cu omologul său iranian, potrivit agenției de presă Tasnim.

Luna trecută, ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov a declarat despre cooperarea militară a Rusiei cu Iranul că nu va ceda presiunii geopolitice, în urma unui raport potrivit căruia Washingtonul a cerut Teheranului să nu mai vândă drone Moscovei. 

Teheranul a recunoscut că a trimis drone către Rusia, dar a declarat că acestea au fost trimise înainte de invazia Rusiei în Ucraina. Moscova a negat că forţele sale au folosit drone iraniene în Ucraina.

Pe de altă parte, forţele aeriene iraniene au primit în ultimele săptămâni două avioane ruseşti de antrenament pentru piloţi Yak-130, scrie Tasnim, conform News.ro

Poziția Rusiei în cazul conflictului din regiunea Nagorno-Karabah

Într-o altă evoluţie care priveşte Rusia şi Iranul, Azerbaidjanul a anunţat marţi că forţele sale armate au lansat o operaţiune „antiteroristă” în regiunea disputată Nagorno-Karabah. Asaltul vine pe fondul unor tensiuni tot mai mari, prezente de luni de zile în jurul enclavei recunoscute la nivel internațional ca parte a Azerbaidjanului, dar în care trăiesc aproximativ 120.000 de etnici armeni.

Cele două state vecine, Azerbaidjan și Armenia, au intrat în război ultima oară în 2020, pentru același teritoriu. Războiul, care a durat șase săptămâni, s-a încheiat cu un acord de pace mediat de Rusia și cu transferul unor zone din regiune sub controlul Azerbaidjanului.

Rusia a reacționat la evenimentele declanșate marți, cerând celor două părți să revină la soluționarea pașnică a conflictului. Operațiunea militară azeră vine însă pe fondul unor probleme apărute în relația dintre Erevan și Moscova.

Iranul se învecinează atât cu Azerbaidjanul, cât şi cu Armenia, şi a făcut apel la Baku şi Erevan să menţină acordul de încetare a focului încheiat în 2020 şi susţinut de Rusia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *