Ministrul sănătății din Germania s-a vaccinat antiCovid. Potrivit unui sondaj Bild, 80% dintre nemți nu vor să se mai imunizeze

Ministrul sănătății din Germania s-a vaccinat antiCovid. Potrivit unui sondaj Bild, 80% dintre nemți nu vor să se mai imunizeze

Ministrul federal al sănătății, Karl Lauterbach, 60 de ani, s-a vaccinat, luni, 18 septembrie, cu noul ser antiCovid produs de compania BionTech, adaptat noilor variante Eris și Pirola, relatează Bild. Potrivit unui sondaj comandat de ziarul german, 80% dintre respondenți nu vor să se mai imunizeze.

„Persoanele cu vârsta de 60 de ani și peste și grupurile de risc ar trebui vaccinate, de preferință în același timp cu vaccinul antigripal. Și în cazul gripei, persoanele în vârstă și cele cu afecțiuni preexistente sunt cele mai expuse riscului”, a declarat Lauterbach.

Măsuri precum restricțiile de contact și măștile obligatorii nu sunt planificate având în vedere următorul val SARS-CoV-2.

În acest an, accentul se pune pe simțul responsabilității populației, a explicat Lauterbach. „De exemplu, dacă vreți să vizitați un azil, dar sunteți răcit, ar trebui să faceți un test covid în prealabil și să purtați o mască pentru a-i proteja pe cei vulnerabili”, a adăugat ministrul.

„În prezent, observăm o creștere a tuturor bolilor respiratorii, dintre care aproximativ 17% sunt cazuri Covid 19″, a subliniat profesorul Lars Schaade, președinte interimar al Institutului Robert Koch (RKI).

Potrivit specialistului, noile subvariante Omicron care circulă în prezent nu par să provoace cursuri mai severe.

Potrivit unui sondaj Bild, 80% dintre utilizatori au răspuns „nu” la întrebarea dacă se vor mai vaccina antiCovid. Aproximativ 10% au votat pentru varianta „Voi aștepta și voi vedea” și aproximativ același procent pentru „Da, asta intenționez să o fac”.

Săptămâna trecută, seful de origine română din compania Moderna anunță că ese gata un vaccin adaptat noilor variante Covid. „Eu îl voi face o dată pe an, dar fiecare decide pentru el”, a precizat Dan Staner.

România are 2.000 de cazuri COVID pe zi. „Nu reintroducem măştile în spaţiile aglomerate, însă le recomandăm celor cu viroze”, a declarat și Alexandru Rafila, ministrul sănătății din România.

În cel mai recent bilanţ săptămânal, 11-17 septembrie, au fost raportate 7.171 de noi îmbolnăviri. Următorul bilanț va fi transmis azi 19 septembrie.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *