Mircea Geoană nu neagă că va candida la prezidențiale: Vă dau mai încolo un răspuns puţin mai precis

Mircea Geoană nu neagă că va candida la prezidențiale: Vă dau mai încolo un răspuns puţin mai precis

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat vineri, 15 septembrie, că încă nu poate oferi un răspuns clar privind decizia de a candida la președinție anul viitor.

„Am un job de făcut la NATO până în ultima secundă a mandatului meu şi voi servi această organizaţie care este atât de dragă şi care mi-a oferit atât de mult până în ultimul minut, iar când voi termina mandatul meu la NATO şi acest lucru, evident, îl discut cu secretarul general Stoltenberg de o manieră extrem de colegială, ca o echipă ce suntem, voi lua decizii cu privire la viitor. Viitorul sună bine şi, indiferent de decizia pe care o voi lua, voi continua să susţin România, să susţin valorile Alianţei noastre şi să susţin ideile democraţiei europene”, a spus Mircea Geoană pentru Agerpres.

„Deci, dacă îmi puneţi întrebarea asta undeva mai încolo, poate vă dau un răspuns puţin mai precis”, a adăugat el, aflat într-o vizită în Republica Moldova, la Chișinău.

Mandatul lui Mircea Geoană la NATO expiră în octombrie 2024, înaintea alegerilor prezidențiale.

Libertatea a scris încă din vara anului trecut, citând surse din anturajul fostului lider PSD, că Mircea Geoană intenționează să candideze la președinția României și își pregătește terenul în acest sens.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *