Miron Mitrea dezvăluie ce se află în spatele scandalului despre alianța USR-PMP-Forța Dreptei: Așa se face politică, când nu ai ce să oferi

Miron Mitrea dezvăluie ce se află în spatele scandalului despre alianța USR-PMP-Forța Dreptei: Așa se face politică, când nu ai ce să oferi

Miron Mitrea a comentat la Realitatea PLUS pe marginea faptului că Alianța Dreptei nu a reușit să se înregistreze oficial ca o singură formațiune în alegerile locale din Capitală:

“În momentul în care faci o alianță și vrei să o înregistrezi, trebuie să ai trei partide, sau șapte, sau zece, care să fie în regulă din punct de vedere al situației juridice. La PMP, lucrurile nu sunt clare. La registrul partidelor, președintele este Cristian Diaconescu, care se pare că are și una dintre ștampile, iar președinte de facto este Eugen Tomac. Eugen Tomac a semnat, nu e valabilă semnătura lui. I-am spus lui Cătălin Drulă că aici va ajunge.

Pot face alianță doar între USR și Forța Dreptei. Mă îndoiesc că vor avea câștig de cauză. Eu nu îi suspectez de prostie, nici pe Tomac nici pe Orban, cred că au făcut-o intenționat. Probabil că au încercat să rezolve în justiție cu Cristi Diaconescu și nu au reușit, au mers mai departe cu alianța așa, știau că nu e în regulă, s-au dus ca să aibă motiv de scandal. Le prinde bine în campanie.

Nu cred că au fost așa de tâmpiți crezând că înregistrează alianța știind că nu e Tomac președinte la PMP. Mișcare inteligentă din punct de vedere a propagandei. Așa se face politică, când nu ai ce să oferi, inventezi ceva. Forța Dreptei nu prea avea ce să ofere. Ei nu atacă PNL PSD cum au făcut în prima fază, ei atacă doar PSD pentru că ei speră că certurile care au apărut între PNL și PSD să ducă la candidaturi separate și să poată să atragă în acest joc și PNL-ul. E mică probabilitatea”, a explicat Miron Mitrea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *