Misterul a fost elucidat! De ce mănâncă americanii curcan de Ziua Recunoştinţei – Cum poţi prepara friptura perfectă: fragedă și suculentă

Misterul a fost elucidat! De ce mănâncă americanii curcan de Ziua Recunoştinţei – Cum poţi prepara friptura perfectă: fragedă și suculentă

Americanii nu concep Ziua Recunoştinţei fără friptura de curcan. Nu doar preparatul abia scos din cuptor, servit cu sos de merişoare şi piure de cartofi, ci tot ceea ce rămâne pentru a doua zi: umplutura şi carnea rece pentru sandvişuri.

Într-o epocă a mâncărurilor livrate zilnic şi a fast food-ului, multe mame şi bunici din Statele Unite se străduiesc să gătească acest preparat impunător pentru masa de sărbătoare, când mai multe generaţii se adună acasă.

Această zi îşi are rădăcinile în primii ani ai colonizării, la începutul secolului al XVII-lea, când pelerinii europeni recent sosiţi pe continentul american i-au mulţumit lui Dumnezeu pentru abundenţa recoltelor şi ajutorul acordat de indieni.

Curcanul nu a fost întotdeauna vedeta mesei de sărbătoare, iar istoricii au arătat că pelerinii obişnuiau să mănânce mai degrabă vânat.

Curcanul este o pasăre nativă de pe continentul nord-american. Pelerinii veniţi din Europa trăiau din roadele pământului pe care îl cultivau, din ceea ce vânau şi ce culegeau din păduri. Aşa că această pasăre făcea parte din meniul lor, dar nu atât de des pe cât se crede.

În 1863, preşedintele Abraham Lincoln a proclamat Ziua Recunoştinţei sărbătoare naţională, dar aceasta a început să fie sărbătorită pe scară largă abia din 1900. Tot Lincoln a fost cel care a graţiat primul curcan la Casa Albă. Curcanul a început astfel să devină o alegere tot mai populară, mai ales că e o pasăre mare, care poate hrăni o familie numeroasă. 

Merişoarele cresc şi ele în America de Nord, se coc toamna, sunt ieftine, la fel şi cartofii sau cartofii dulci, astfel că au fost adoptate în meniul de Thanksgiving Day tot la începutul anilor 1900.

Cât despre plăcinta cu diverse umpluturi, desertul preferat la această masă, este şi ea un preparat tradiţional, făcut de europenii cau au emigrat în America. Iar tradiţia s-a păstrat până în ziua de azi.

Aceasta este masa clasică, dar există multe variaţiuni şi mâncăruri în cele 50 de state ale SUA. Curcanul umplut rămâne, însă, de mai bine de un secol, piesa principală a mesei. Iată cum poţi găti acest preparat încât să obţii o friptură fragedă şi suculentă.

Biden a grația doi curcani chiar de ziua sa. Uriașii Liberty și Bell nu vor ajunge în farfurie de Ziua RecunoștințeiCurcan întreg umplut, la cuptor

Ingrediente

1 curcan întreg, mic, de 3-4 kg 150 g unt 2-3 linguri muştar 1 lămâie zeama de la 1 lămâie sare piper 500 ml supă de pui 200 ml vin alb, sec 1 căpăţână usturoi

Pentru umplutură:

– ½ franzelă albă

– 200 ml lapte

– 150 g nuci

– 1-2 rămurele de salvie

– 2 cepe albe

– 2 linguri ulei

– 1 ou

– sare

– piper

1. Speli curcanul, îl ştergi cu prosoape de hârtie, îl condimentezi cu sare şi piper, după gust, la exterior şi interior. Amesteci untul moale cu muştarul, zeama de lămâie, sare şi piper, apoi ungi asărea la exterior, astfel încât să fie acoperită total cu o peliculă din acest amestec. O acoperi cu foile alimentară şi o ţii la frigider peste noapte.

2. Pentru umplutură, tai ceapa mărunt şi o căleşti în ulei, până devine sticloasă, apoi o laşi la răcorit. Înmoi franzela în lapte rece şi toci mărunt miezul de nucă. Storci franzela, o amesteci cu nuca, oul, ceapa, salvia tăiată mărunt, sare şi piper, după gust.

3. Umpli curcanul cu acest amestec şi sigilezi interiorul cu scobitori, pentru ca umplutura să nu iasă afară.

4. Pui curcanul într-o tavă cu pereţii înalţi, torni supa şi vinul, adaugi căpăţâna de usturoi tăiată transversal, acoperi cu folie de aluminiu dai la cuptor la 190 °C, o oră. Reduci temperatura la 160 °C şi mai ţii în cuptor în jur de patru ore, verificând să mai existe lichid în tavă. Dacă scade prea mult, completezi cu supă sau vin, este important ca pasărea să aibă lichid, pentru a nu se usca.

5. Îndepărtezi folia de alumini şi ungi curcanul pe toată suprafaţa cu lămâia tăiată în jumătate. Dai din nou la cuptor 10-15 minute, apoi repeţi operaţiunea de încă două ori. Sucul de lămâie va ajuta la caramelizarea curcanului.

6. Când furculiţa intră cu uşurinţă în carne şi pasărea are o culoare arămie, este gata. Stingi cuptorul şi o mai laşi 10 minute, apoi o scoţi şi o ţii la răcorit încă 10 minute înainte să o serveşti.

Sursă text: clickpentrufemei.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *