Moderatoarea radio Gold FM Jessie Baneș a lansat o nouă piesă ce cântă iubirea în ritmuri de vară: “Tu ești iubirea mea” – VIDEO

Moderatoarea radio Gold FM Jessie Baneș a lansat o nouă piesă ce cântă iubirea în ritmuri de vară: “Tu ești iubirea mea” – VIDEO

Pe 23 iulie, Jessie Baneș a lansat o nouă piesă intitulată „Tu ești iubirea mea”, o melodie inedită, cu un mesaj sensibil de dragoste. Piesa care pune în versuri iubirea în ritmuri de vară a fost compusă chiar de către Jessie Baneș, în colaborare cu Sorin Mihala. Artista și-a anunțat fanii pe rețelele de socializare că le pregătește o nouă surpriză muzicală în mijloc de sezon estival. Iată că momentul mult așteptat a sosit: „Tu ești iubirea mea” a fost lansată pe canalul de Youtube al lui Jessie Baneș!

 

Pe pagina sa de Facebook, talentata interpretă le-a mărturisit fanilor care a fost principala sursă de inspirație care a determinat-o să compună această frumoasă melodie. Deși în vacanță, Jessie Baneș este tot cu gândul la fanii săi și cu sufletul la cea mai mare pasiune a sa: MUZICA. „Iubiților închin acest pahar cu voi în cinstea noului meu proiect despre care abia am așteptat să vă spun. Deși sunt în vacanță și mă relaxez, nu stau degeaba – pentru că atunci când vine vorba despre marea mea pasiune, muzica, nu consider că muncesc în vreun fel. Așa că, vreau să vă anunț că duminică ora 19:00 voi lansa nouă melodie, pe canalul meu de youtube. O piesă scrisă din suflet, pentru alte suflete și pentru toți cei care iubesc.. Sunt convinsă că o să fiți alături de mine așa cum mi-ați demonstrat de fiecare dată . Mâine o să vă spun și cum se numește noua piesă dar până atunci abonați-vă la canalul meu de Youtube ca să fiți primii care ascultă piesa duminică, atunci când se lansează https://youtube.com/@jessiebanes. Vă iubesc, vă pup și vă transmit și vouă toată energia și fericirea pe care o am eu! ”, a fost mesajul artistei.

Piesa poate fi ascultată pe canalul de Youtube Jessie Baneș:

 

 

Videoclipul piesei „Tu ești iubirea mea” a fost filmat într-o locație specială, chiar pe frumosul litoral românesc. Ce alt loc putea fi mai bun dacă nu chiar romanticul mal al Mării Negre, într-o locație splendidă, Boutique Citadel Eforie Nord, o oază de relaxare ce încearcă să aducă mai aproape de turiști atmosfera din mai multe colțuri de vis din lume: Hawai, Bali, Madeira, Casablanca, Saint Tropez, Cancun, Galapagos, Santorini, Positano. Ravisantele ținute au fost concepute de Nympha Clothing și purtate cu grația unei nimfe diafane de către încântătoarea Jessie Baneș. Întreaga atmosferă a fost îmbogățită de cadrul feeric oferit de Boutique Citadel Eforie și de frumoasa mare albastră.

Jessie Baneș s-a născut pe 5 iulie 1996 în Oradea. Numele de „Jessie” a fost ales de către părinții ei, aceștia inspirându-se din melodia lui Joshua Kadisson cu același nume. S-a îndrăgostit iremediabil de muzică la vârsta de 5 ani, când mama ei a înscris-o la primele cursuri de canto. La doar 11 ani a debutat în lumea televiziunii cu prima ei emisiune pentru copii, „Lumea Copiilor” la Antena 1. Cea de-a doua emisiune tv pe care a moderat-o a fost la 14 ani, „Time Out cu Jessie Baneș”, în cadrul aceleiași televiziuni.

 

A urmat liceul C.N. Emanuil Gojdu, profilul matematică-informatică. În 2015 a participat la Vocea României, în echipa lui Marius Moga – poveste unică pentru că și tatăl ei participa în concurs, ajungând să se dueleze tată-fiică. În 2018 și 2022 a participat la concursul Eurovision unde a ajuns până în semifinale.

 

In 2020, după terminarea Facultății de Drept din Oradea, a ales să se mute în București pentru a continua cariera muzicală și jurnalistică. Din 8 noiembrie 2021 moderează emisiunea „Golden Hour cu Jessie”, la Radio Gold FM, o emisiune în care își propune să promoveze artiști, dar și oameni de valoare ai țării. Din anul 2022 s-a alăturat emisiunii Acces Direct, unde este invitată permanentă, în calitate de jurnalistă.

 

Jessie se implică activ pe rețelele sale de socializare în problemele societății românești, unde postează videoclipuri în care își exprima opiniile în legătură cu cele mai importante evenimente care au loc în țară și în lume. Cu toate acestea, marea ei pasiune rămâne muzica. Iubește să compună muzică și să își exprime trăirile, gândurile și valorile prin versurile și linia melodică a pieselor sale. Este o adevărată patriotă, respectă și încearcă să prezerve spiritul tradițional pur românesc în tot ceea ce face. Așa au apărut și piesele compuse integral de ea: „Prietene Adevarate”, „Hai romane, sus paharul!”, dar și cele mai noi melodii ale sale, care exprimă importanța iubirii într-o lume dezbinată de griji, probleme și crize, „Fără mângâierea ta” și „Tu ești iubirea mea”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *