Momentul în care rebelii houthi descind din elicopter, ca-n filme, și iau cu asalt nava cargo din Marea Roșie pe care se află și un român. VIDEO

Momentul în care rebelii houthi descind din elicopter, ca-n filme, și iau cu asalt nava cargo din Marea Roșie pe care se află și un român. VIDEO

Gruparea rebelilor houthi din Yemen a publicat luni, 20 noiembrie, imagini video care care îi arată pe luptătorii săi înarmați cum coboară dintr-un elicopter și îi iau ostatici pe oamenii aflați la bordul navei cargo “Galaxy Leader”, relatează Sky News.

Nava de marfă a fost capturată duminică, în sudul Mării Roșii.

Înregistrarea video a fost difuzată de canalul de televiziune al mișcării houthi, al Masirah.

Gruparea din Yemen susține că nava are legături cu Israelul.

Cu toate acestea, Israelul afirmă că nava era deținută de britanici și operată de japonezi. Mai mult, conform premierului israelian Benjamin Netanyahu, capturarea cargobotului este un act de “terorism” al Iranului.

Milițiile houthi fac parte dintr-o alianță regională aliniată cu Iranul, din care mai fac parte organizația islamistă palestiniană Hamas și gruparea șiită Hezbollahul din Liban – deși nu există nicio dovadă că Teheranul ar fi ordonat capturarea navei, în urmă cu o zi.

Iranul acuză Israelul pentru instabilitatea din Orientul Mijlociu, afirmând că “cercul de conflicte” din regiune este determinat de “crimele continue” ale regimului de la Tel Aviv.

La bordul navei “Galaxy Leader”, care naviga sub pavilion Bahamas s-ar afla și un român, a transmis, luni, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la București. Potrivit lui Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), este vorba de un electrician român, în vârstă de 29 de ani.

Potrivit liderului SLN, nava plecase dintr-un port din Turcia, pe Marea Roșie, foarte aproape de Yemen, iar când se îndrepta spre un loc în care urma să ia gaz, a fost atacată de forțele rebelilor.

Foto: captură video The Telegraph / Youtube.com

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *