Monica Macovei a fost trimisă în judecată pentru accidentul din 2022 cu un motociclist

Monica Macovei a fost trimisă în judecată pentru accidentul din 2022 cu un motociclist

Fosta ministră a justiției Monica Macovei a fost trimisă în judecată miercuri, 27 septembrie, pentru vătămare corporală din culpă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, relatează News.ro.

„La data de 27.09.2023, prin rechizitoriul nr. 953/P/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei Macovei Monica-Luisa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 şi alin. 3 C.p”, se precizează în anunțul Parchetului.

Decizia procurorilor vine la aproape un an de la accidentul produs în județul Constanța.

Pe 8 octombrie 2022, într-o curbă, în drum spre Mangalia, Macovei, aflată la volan, a intrat pe contrasens și a lovit un motociclist în vârstă de 56 de ani, „provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110 – 120 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, viaţa fiindu-i pusă în primejdie”, precizează anchetatorii.

Mociclistul, fost cadru MAI, a fost transportat inițial la Spitalul Județean Constanța, operat și transferat la Spitalul Floreasca din București pe 11 octombrie 2022.

Fosta ministră a fost testată cu etilotestul, iar rezultatul a ieșit negativ, potrivit informațiilor obținute atunci de Libertatea. Monica Macovei nu au fost rănită în urma accidentului.

Într-o primă reacție, pe Facebook, Macovei a afirmat că nu a pierdut controlul mașinii și că motociclistul a intrat în automobil.

„Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin în aripa stângă a mașinii, moment în care airbags s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga față, mașina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetație”, a precizat atunci Monica Macovei.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *