Monstrul din Loch Ness, căutat cu ajutorul NASA. Scoțienii nu renunță la obsesia lor

Monstrul din Loch Ness, căutat cu ajutorul NASA. Scoțienii nu renunță la obsesia lor

În vara anului trecut, a avut loc una dintre cele mai mari căutări organizate vreodată pe faimosul lac din Scoția.

Pentru a-l găsi pe monstru, vânătorii au folosit un dispozitiv care ar fi captat zgomote puternice în adâncul apelor.

Cu toate acestea, fanii creaturii fantastice își doresc să organizeze o expediție ceva mai…științifică. De aceea, cer ajutorul cercetătorilor de la NASA, la îndemâna cărora se află o tehnologie avansată care i-ar ajuta să scaneze întreg lacul.

Poluare masivă, în județul Bihor: peste 150 de kilograme de peşti morţi, după ce în apă au ajuns dejecţii menajere

Aimee Todd, marketing manager la Loch Ness Centre speră ca în acest an NASA să își pună la dispoziție expertiza: „Sperăm să ajungem la ei prin puterea rețelelor de socializare. Sperăm doar ca îndrumarea lor expertă să ne ajute în demersul nostru continuu de a obține răspunsuri. Am mers la universități din Marea Britanie. Sperăm că experții de la NASA să aibă o tehnologie avansată de imagistică pentru a scana lacurile. Ar trebui să stăm și să discutăm cu ei despre cum putem să o aducem aici.”

Doritorii de a ajuta la căutarea „monstrului” vor fi instruiți cu privire la ceea ce trebuie să urmărească și cum să înregistreze descoperirile, iar cei care nu vor putea participa fizic la căutări se vor putea implica prin intermediul camerelor live de pe site-ul Visit Inverness Loch Ness.

Paul Nixon, directorul general al Loch Ness Centre a susținut că anul trecut au captat atenția întregii lumi desfășurând una dintre cele mai mari căutări de până acum pentru „Nessie”, având participanți din America, Canada, Franța, Italia, Japonia și nu numai.

„Pe lângă faptul că cerem ajutorul vânătorilor de monștri în devenire pentru a ne ajuta în căutarea noastră, solicităm și ajutorul experților. Suntem entuziasmați să facem din această căutare cea mai mare de până acum, și căutăm noi echipamente care să ne ajute să descoperim cele mai mari mistere ale lacului”, a adăugat Nixon

Loch Ness aeste al doilea cel mai adânc lac din Scoția, cel mai adânc punct al său fiind peste 220 de metri adâncime și conține mai multă apă dulce decât toate lacurile din Anglia și Țara Galilor. 

Mobilizare fără precedent după atacul din Israel. Cabinetul de război a amânat contraofensiva israeliană

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *