Negocierile cu Hamas sunt mai dificile după uciderea șefului adjunct al biroului politic al grupării, le-a transmis Qatarul rudelor ostaticilor

Negocierile cu Hamas sunt mai dificile după uciderea șefului adjunct al biroului politic al grupării, le-a transmis Qatarul rudelor ostaticilor

Familiile a șase ostatici israelieni ținuți de Hamas în Fâșia Gaza au mers la Doha pentru a se întâlni cu oficiali din Qatar, în speranța de a relansa discuțiile despre eliberarea prizonierilor. Premierul Mohammed bin Abdulrahman Al Thani le-a spus că negocierile cu Hamas au devenit mai dificile după uciderea lui Saleh al-Arouri, numărul doi din biroul politic al grupării, relatează The Times of Israel, citată de News.ro.

Saleh al-Arouri și alți membri de rang înalt ai grupării au fost uciși marți, 2 ianuarie, în capitala Libanului, într-un atac atribuit Israelului.

„Este mai dificil să vorbeşti cu Hamas după ce s-a întâmplat la Beirut”, le-a spus premierul Qatarului familiilor ostaticilor, relatează site-ul american de știri Axios.

„Folosim toate canalele posibile şi colaborăm îndeaproape cu omologii noştri din SUA şi Israel (…) dar Qatar este un mediator. Acesta nu controlează Hamas”, a spus un alt oficial din Qatar, adăugând, la rândul său, că este tot mai greu ca liniile de comunicare cu Hamas să fie menținute deschise în urma „escaladării bombardamentelor în Gaza şi în alte părţi, ceea ce complică sincer negocierile pentru ostatici”.

Potrivit surselor citate, după uciderea lui Saleh al-Arouri, Hamas a îngheţat negocierile cu Israelul intermediate de Qatar și Egipt.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a spus marți familiilor ostaticilor că discuțiile privind eliberarea lor continuă.

Qatarul a mediat acordul de încetare temporară a focului de la sfârșitul lunii noiembrie, în cadrul căruia au fost eliberați 105 dintre ostaticii ținuți de Hamas, în schimbul a 240 de prizonieri din închisorile israeliene.

Potrivit estimărilor, încă 129 de ostatici se mai află în Fâșia Gaza, dar nu toți sunt în viață.

Fotografie cu caracter ilustrativ: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *