Nelu Tătaru, despre afișele de campanie cu Nicolae Ciucă: Sunt peste tot în țară. El este și candidatul PNL la alegerile prezidențiale, dar în acest moment toată echipa trage pentru locale (VIDEO)

Nelu Tătaru, despre afișele de campanie cu Nicolae Ciucă: Sunt peste tot în țară. El este și candidatul PNL la alegerile prezidențiale, dar în acest moment toată echipa trage pentru locale (VIDEO)

Nicolae Ciucă este și candidatul PNL la alegerile prezidențiale, dar în acest moment toată echipa liberală trage pentru localele din 9 iunie, a declarat deputatul Nelu Tătaru, vicepreședinte al partidului, miercuri, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai.

 

Nelu Tătaru (PNL), pe B1 TV: Imaginile cu Nicolae Ciucă sunt peste tot în țară

 

Întrebat despre afișele de campanie cu Nicolae Ciucă și dacă își pregătește președintele PNL candidatura la alegerile prezidențiale, Nelu Tătaru a explicat: „Imaginile cu Nicolae Ciucă sunt peste tot în țară – și împreună cu candidații la consiliile județene sau candidații la primăriile municipiilor de reședință.

„Imaginea unui președinte de partid trebuie să existe în contextul în care dacă ne referim și la alegerile din toamnă, conform statutului, el este și candidatul Partidului Național Liberal la alegerile prezidențiale, dar în acest moment toată echipa trage pentru alegerile locale”, a adăugat deputatul PNL.

 

Nelu Tătaru: Fiecare partid are o strategie

 

Referitor la faptul că social-democrații nu au pus afișe cu Marcel Ciolacu, Nelu Tătaru a spus: „Fiecare partid are o strategie în această campanie electorală. De aceea, vedeți și în Capitală, avem candidați separați în acest moment la Primăria Generală, deci fiecare își decide planurile electorale”.

„Este o strategie să maximizăm și, dacă este posibil, să câștigăm aceste alegeri locale”, a mai declarat Nelu Tătaru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *