Nelu Vlad, liderul formației Azur, diagnosticat cu o boală gravă la creier. Artistul, dus la spital după ce i s-a făcut rău pe scenă

Nelu Vlad, liderul formației Azur, diagnosticat cu o boală gravă la creier. Artistul, dus la spital după ce i s-a făcut rău pe scenă

Cântărețul în vârstă de 73 ani este internat la spitalul din Cluj după ce i s-a făcut rău la spectacol, unde și-a pierdut echilibrul și vederea, dar a ținut morțiș să urce pe scenă.

Colegii de trupă l-au ajutat să-și ducă momentul muzical până la capăt, apoi au chemat ambulanța.

”Îngrijorător a fost la început pentru că mi s-a făcut rău la un concert, la Satu Mare, mi-am pierdut echilibrul și nu puteam să urc pe scenă. Cu ajutorul colegilor am urcat, am rămas într-o poziție fixă, am cântat două ore apoi am plecat la Cluj. Acolo, aceeași poveste, numai că a fost mai pronunțată și mi-am pierdut și vederea. După ce mi-am revenit, vedeam dublu.

Am chemat ambulanța, m-au dus la urgență și mi-au găsit un hematom între creierul mic și creierul mare imposibil de operat. Am trecut pe tratament, după trei zile sunt semne că o să-mi revin. Am început să merg și să văd bine, sunt pe mâna unui specialist vestit, dr. Văcăraș. E foarte atașat de pacienți și explicit, mi-a promis că în zece zile rezolvă problema”, a declarat Nelu Vlad.

”Sunt internat de pe 27 ianuarie, până pe 10 februarie cred că o să mă țină. Azi am făcut un C.T. și arată că sângele care era împrăștiat s-a resorbit și a rămas doar hematomul care trebuie luat în considerare, spre final o să fac un RMN și atunci să aflu și de unde a provenit toată treaba asta.Analizele erau foarte bune, o săptămână aveam de când le făcusem la spitalul Parhon, unde mă internez în fiecare an să-mi fac toate analizele de la A la Z. Inclusiv CT la cap am făcut, dar nu mi-a ieșit nimic”, a mai declarat artistul.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *