Neluțu Varga și Gigi Becali au negociat transferul lui Otele la FCSB! Câți bani a cerut patronul lui CFR Cluj: „Asta mi-a zis”

Neluțu Varga și Gigi Becali au negociat transferul lui Otele la FCSB! Câți bani a cerut patronul lui CFR Cluj: „Asta mi-a zis”

Philip Otele face senzație la CFR Cluj după transferul de la UTA Arad, fiind viitoarea lovitură a lui Varga. Pe modelul Alvaro Perreira și Lacina Traore, Otele îi poate aduce în cont CFR-ului 7 milioane de euro, dar nu de la FCSB!

Neluțu Varga și Gigi Becali au negociat transferul lui Otele la FCSB! Câți bani a cerut patronul lui CFR Cluj: „Asta mi-a zis”

Neluțu Varga i-a stabilit prețul lui Otele, care este unul uriaș pentru condițiile din SuperLiga. Cu toată puterea sa, Gigi Becali nu-l poate aduce pe atacantul pe care și-l dorește pentru Champions League.

Neluțu Varga i-a făcut o oferta „prietenească“ lui Becali, scutindu-l de un milion de euro, însă este imposibil de oferit. În cazul unui transfer, Otele ar fi al doilea jucător din SuperLiga care face pasul spre Brighton, după Adrian Mazilu.

Într-o discuție telefonică în direct, latifundiarul din Pipera l-a nominalizat pe Otele pentru transfer, dar e aproape de alt club. Conform clubului din Cluj, o formație din Premier League s-ar fi interesat de atacantul care face furori în tricoul vișiniu.

”În momentul de față nu avem nicio altă ofertă pentru Otele în afară de cea de la Brighton, din Anglia. Ei se gândesc la ce le-am propus eu: 6 milioane de lire și 20% dintr-un viitor transfer.

Șeful scouting-ului de la ei (n.r. – Mike Cave) a zis că rămânem în contact, că va vorbi cu conducerea. Lui Gigi Becali i-am zis 6 milioane, dar de euro, pentru că-i aici, în România. Celor de la Brighton le-am cerut 6 milioane, dar de lire. Asta înseamnă vreo 7 milioane în euro.”, a spus Neluțu Varga, conform iAMSport.

„I-am transmis domnului Varga că dacă vrea un milion pe Otele să mă sune. Luna asta, că luna viitoare îi dau 800.000 de euro. O să vezi cum îl iau cu un milion. Eu zic că o să-l iau. Vedem peste o lună” – Gigi Becali, la DigiSport

De Zerbi și-ar ajuta fosta echipă

Antrenorul lui Brighton este, nimeni altul decât, Roberto de Zerbi, fost jucător în „Gruia“. Rezultatele bune ale italianului pe banca „pescărușilor“ i-ar aduce credibilitate în transfer lui Otele, văzut de Neluțu Varga drept o soluție imediată.

Neluțu Varga a spus că De Zerbi este atent pe ceea ce se întâmplă la CFR Cluj și îi cunoaște potențialul lui Otele. Patronul CFR-ului a spus că atacantul poate valora 30-40 de milioane de euro dacă va trece în Premier League.

De Zerbi este curtat și de nume impresionante ale fotbalului, cum ar fi Bayern, însă este refuzat pentru criterii non-sportive. Conform presei internaționale, sosirea italianului pe banca bavarezilor este imposibilă pentru că nu este vorbitor de limba germană.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *