Nepalul a cerut Moscovei să nu-i mai recruteze cetățenii în armata rusă, după ce șase dintre ei au murit în războiul din Ucraina

Nepalul a cerut Moscovei să nu-i mai recruteze cetățenii în armata rusă, după ce șase dintre ei au murit în războiul din Ucraina

Cel puțin șase cetățeni nepalezi care serveau în armata rusă au fost uciși în timp ce luptau cu forțele ucrainene, a declarat, luni, prim-ministrul Pushpa Kamal Dahal. Ministerul Afacerilor Externe a cerut Moscovei să înceteze recrutarea de cetățeni nepalezi în armata și să-i trimită imediat în națiunea himalayană, relatează The Kathmandu Post și Reuters.

„Guvernul Nepalului a cerut guvernului rus să le returneze imediat cadavrele (n.r. – celor 6 nepalezi morți) și să plătească despăgubiri familiilor lor”, a precizat Ministerul de Externe.

Se estimează că 150-200 de cetăţeni nepalezi servesc în armata rusă ca mercenari, a declarat Milan Raj Tuladhar, ambasadorul Nepalului în Rusia. 

„Îi trimitem pe cei care vin la noi înapoi în Nepal, după ce le explicăm despre riscurile mari la care se expun dacă se înrolează în armata rusă”, a spus Milan Raj Tuladhar.

Ambasadorul Nepalului din Rusia a adăugat că cetățenii nepalezi au fost ademeniți „cu bani mulți”, iar majoritatea lor au intrat ilegal în Rusia, plătind o sumă consistentă „agenților” de recrutări. 

„Am trimis zilnic înapoi cel puțin câte un cetățean nepalez. Toți au fost aduși în Rusia pentru a servi în armată. Dacă persoana nu deține un pașaport nepalez, eliberăm un document de călătorie și o trimitem înapoi în Nepal”, a afirmat Milan Raj Tuladhar.

Guvernul nepalez a cerut executivului de la Moscova să-i repatrieze în cel mai scurt timp pe toți cetățenii nepalezi care servesc în armata rusă, potrivit unui comunicat emis, luni, de Ministerul Afacerilor Externe.

De asemenea, ministerul de externe a anunțat că depune eforturi pentru eliberarea și repatrierea unui militar nepalez, care lupta pentru Rusia și a fost capturat de armata ucraineană.

Soldații nepalezi, numiți Gurkhas, sunt cunoscuți pentru curaj și abilități lor de luptă și au servit armatelor britanice și indiene după independența Indiei în 1947, în baza unui acord între cele trei țări.

Aflată între China și India, mica națiune himalayană, nu are însă un astfel de acord și cu Rusia, care a invadat vecina Ucraina la 24 februarie 2022.

FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *