Netanyahu insistă cu asaltul asupra orașului Rafah, promițând „o acțiune puternică”, în ciuda apelurilor globale la reținere. „Acum numărăm zilele până când Israelul va trimite tancurile”

Netanyahu insistă cu asaltul asupra orașului Rafah, promițând „o acțiune puternică”, în ciuda apelurilor globale la reținere. „Acum numărăm zilele până când Israelul va trimite tancurile”

Israelul va continua ofensiva împotriva Hamas și în orașul Rafah, ultimul refugiu pentru palestinienii strămutați în sudul Fâșiei Gaza, după ce le va permite civililor să părăsească zona, a declarat miercuri, 14 februarie, premierul Benjamin Netanyahu, potrivit Reuters.

Liderul israelian, care se află sub o presiune internațională din ce în ce mai mare pentru a se abține de la acest asalt planificat, nu a dat nicio indicație cu privire la momentul în care ar putea avea loc ofensiva sau unde ar putea merge sutele de mii de oameni înghesuiți acum în Rafah.

Anunțul lui vine la o zi după ce negocierile de la Cairo privind o posibilă încetare a focului și eliberarea ostaticilor ținuți de Hamas în Gaza s-au încheiat neconcludent, alimentând temerile palestinienilor strămutați că Israelul va lua cu asalt în curând orașul Rafah, care se învecinează cu Egiptul.

“Vom lupta până la o victorie completă și acest lucru include o acțiune puternică și în Rafah, după ce vom permite populației civile să părăsească zonele de luptă”, a afirmat Netanyahu, într-un mesaj publicat pe contul lui de Telegram.

Anterior, biroul lui Netanyahu a transmis că Hamas nu a prezentat nicio nouă ofertă pentru un acord privind eliberarea ostaticilor în cadrul discuțiilor de la Cairo și că Israelul nu va accepta “cererile ridicole” ale grupării militante islamiste.

“O schimbare a poziției Hamas va face posibilă avansarea negocierilor”, a precizat biroul premierului israelian.

Rudele ostaticilor israelieni ținuți captivi de Hamas au anunțat că vor baricada miercuri sediul Ministerului israelian al Apărării în semn de protest față de “decizia scandaloasă” a Israelului de a nu trimite negociatori la următoarea sesiune a tratativelor de la Cairo.

Această decizie “echivalează cu o condamnare la moarte” pentru cei 134 de oameni ținuți captivi în tunelurile Hamas, a afirmat grupul care reprezintă rudele ostaticilor, într-un semnal al disensiunilor interne tot mai mari în Israel după patru luni de război în Gaza.

Armata israeliană afirmă că dorește să-i scoată pe militanții islamiști din ascunzătorile din Rafah și să-i elibereze pe ostaticii duși acolo după asaltul Hamas din 7 octombrie asupra sudului Israelului, dar nu a oferit detalii despre planul propus pentru evacuarea civililor.

“Acum numărăm zilele până când Israelul va trimite tancurile. Sperăm să nu o facă, dar cine îi poate împiedica?”, a declarat pentru Reuters, prin intermediul unei aplicații de mesagerie, Said Jaber, un om de afaceri din Gaza care se adăpostește în Rafah împreună cu familia lui.

În timp ce noaptea de miercuri se apropia, peste 2.000 de palestinieni care se adăpostiseră în spitalul Nasser din Khan Younis, aflat în sudul Fâșiei Gaza, ajunseseră la Rafah după ce armata israeliană le-a ordonat să se evacueze, au povestit locuitorii de acolo și unii martori.

“O catastrofă de neînchipuit”

Richard Peeperkorn, reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Gaza și Cisiordania, a declarat că un asalt asupra Rafah ar fi “o catastrofă de neînchipuit… și ar extinde și mai mult dezastrul umanitar, dincolo de orice imaginație”.

Președintele francez Emmanuel Macron a exprimat îngrijorări similare în cadrul unei convorbiri telefonice de miercuri cu Netanyahu, după cum a anunțat biroul liderului de la Palatul Élysée, afirmând că noi deplasări forțate de persoane ar putea aduce, de asemenea, o escaladare regională.

Ministrul german de externe Annalena Baerbock a declarat, înainte de discuțiile cu Netanyahu, că oamenii din Rafah care nu au unde să se ducă “nu pot dispărea pur și simplu în aer”.

Israelul afirmă că ia măsuri pentru a reduce numărul victimelor civile și acuză luptătorii Hamas că se ascund printre civili, inclusiv în spitale și adăposturi – lucru pe care gruparea islamistă palestiniană îl neagă.

Miercuri, Israelul a anunțat că a aprobat, pentru prima dată, utilizarea serviciilor Starlink – rețeaua de sateliți a antreprenorului miliardar Elon Musk – pentru a susține comunicațiile la un spital de campanie din Gaza și chiar în interiorul Israelului.

Forțele israeliene au bombardat cu artileria în cursul nopții trecute zonele estice din Rafah și au atacat mai multe zone din Khan Younis, oraș din sudul Gaza, conform rezidenților de acolo.

Ministerul Sănătății din enclava guvernată de Hamas a anunțat că forțele israeliene continuă să izoleze cele două spitale principale din Khan Younis și că tirurile trase de lunetiști la Spitalul Nasser au ucis și rănit multe persoane în ultimele zile.

Un bombardament aerian israelian asupra unei case din tabăra de refugiați Al-Nusseirat din centrul Fâșiei Gaza a ucis șase persoane, au precizat oficialii palestinieni din domeniul sănătății.

Cel puțin 28.576 de palestinieni au fost uciși până acum, dintre care 103 în ultimele 24 de ore, și alți 68.291 au fost răniți în urma atacurilor israeliene asupra Fâșiei Gaza, începând din 7 octombrie, potrivit Ministerului Sănătății din enclava asediată.

Se crede că multe alte cadavre se află sub dărâmăturile clădirilor distruse în întreaga Fâșie Gaza, o zonă dens populată înainte de război și care a ajuns în mare parte în ruină. Rezervele de alimente, apă și alte produse de bază se epuizează, iar bolile se răspândesc.

Cel puțin 1.200 de israelieni au fost uciși și aproximativ 250 au fost luați ostatici în raidul Hamas asupra sudului Israelului din 7 octombrie, potrivit unui bilanț israelian.

Israelul a promis să lupte până la eradicarea Hamas și a făcut din eliberarea ultimilor ostatici o prioritate. Hamas spune că Israelul trebuie să se angajeze să pună capăt războiului și să se retragă din Gaza.

Tensiuni la graniță

Diplomația se concentrează nu doar pe oprirea războiului și pe asigurarea eliberării ostaticilor, ci și pe prevenirea extinderii conflictului în regiune.

Gruparea armată libaneză Hezbollah, care îi susține pe palestinieni, a lansat frecvent bombardamente de artileri peste graniță, spre nordul Israelului, după ce a început războiul din Gaza.

Israelul a precizat că, în cele mai recente confruntări de miercuri, a efectuat bombardamente de ripostă asupra țintelor Hezbollah din Liban în urma unor noi atacuri cu rachete care, potrivit Tel Avivului, au ucis o femeie soldat israeliană, au lovit o bază militară și au rănit alte câteva persoane.

O femeie și cei doi copii ai săi au fost uciși într-un bombardament israelian asupra satului al-Sawana din Liban, au declarat două surse libaneze din domeniul securității. Hezbollah a anunțat că unul dintre dintre luptătorii grupării a fost ucis, într-un atac separat asupra altui oraș din Liban.

Eforturile diplomatice au continuat miercuri, președintele turc Tayyip Erdogan efectuând prima sa vizită în Egipt după mai bine de un deceniu. El a declarat că Turcia este pregătită să coopereze cu Egiptul pentru a reconstrui Fâșia Gaza după război.

Citiți și:

Israelul deplânge „declarația deplorabilă” a Vaticanului, după ce adjunctul Papei Francisc a catalogat drept „carnagiu” ofensiva din Fâșia Gaza
ONU avertizează Israelul privind o ofensivă în orașul Rafah: „Poate duce la un măcel”. Ce prevede planul de evacuare a civililor palestinieni
Mahmoud Abbas a cerut Hamas să încheie rapid un acord cu Israel privind ostaticii, „pentru a scuti poporul palestinian de o nouă catastrofă”
Egiptul amenință să suspende tratatul de pace cu Israelul, cheia stabilității regionale timp de 50 de ani, dacă asaltul asupra Rafah încalcă „linia roșie”
Joe Biden dă de înțeles Israelului că se opune unei ofensive militare în orașul Rafah, cerând „un plan credibil” pentru protejarea civililor
Josep Borrell sugerează SUA să livreze mai puține arme Israelului și îl critică dur pe Netanyahu: „Vor să-i evacueze pe palestinieni? Unde? Pe lună?”
Joe Biden l-a catalogat drept „dobitoc” pe Benjamin Netanyahu în cel puțin trei discuții cu consilierii săi. Care sunt nemulțumirile
Joe Biden schimbă tonul față de Israel și critică aspru ofensiva din Fâșia Gaza: „Răspunsul este excesiv, mulți oameni nevinovați mor de foame”

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *