Nicolae Ciucă: „Cîțu își va da demisia din grupul senatorilor PNL. Nu putem spune că nu s-a întâmplat nimic”

Nicolae Ciucă: „Cîțu își va da demisia din grupul senatorilor PNL. Nu putem spune că nu s-a întâmplat nimic”

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la Digi24, că liberalii vor vota în Senat ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu, vizat de DNA în dosarul achiziției de vaccinuri anti-Covid. El a spus că a vorbit cu acesta și își va da demisia din grupul senatorilor PNL, urmând să activeze la neafiliați.

„În momentul în care vom primi documentele DNA, am obligativitatea, ca președinte al Senatului, să convoc Biroul Permanent și apoi să fie înaintate Comisiei Juridice, care va întocmi un raport. Raportul va merge apoi în plen pentru aprobare. Vom proceda ca până acum, acordând votul pentru a lăsa justiția să-și facă treaba.”, a declarat Nicolae Ciucă.

„Eu îmi exprim convingerea că senatorii PNL vor avea propria judecată și vor lua decizia cum au făcut și până acum în interiorul partidului”, a mai spus Ciucă.

Liderul liberalilor a recunoscut că imaginea partidului este afectată de acest scandal.

„Florin Cîțu a fost președinte al partidului, a fost premier, e membru PNL. Nu putem spune că nu s-a întâmplat nimic. Este absolut corect să lăsăm instituțiile, justiția să-și deruleze procedurile și în final să vedem care este concluzia”, a spus Ciucă.

Întrebat dacă are încredere în Cîțu, președintele PNL a răspuns că are „încredere în justiția română”.

„Am vorbit cu Florin Cîțu și a spus că în situația de față își va da demisia din grupul senatorilor PNL și va deveni senator neafiliat. Este o decizie corectă a unui membru de partid responsabil, care dincolo de propria persoană, are în vedere și imaginea partidului”, a spus Ciucă.

DNA a cerut Președinției și Senatului să ridice imunitatea foștilor miniștri ai sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, dar și pe cea a fostului premier Florin Cîțu, pentru începerea urmăririi penale față de ei, într-un dosar legat de abuz în serviciu, privind achizițiile de vaccinuri în pandemie.

În cazurile lui Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, cel care se va pronunța pe tema cererii DNA este președintele Klaus Iohannis, pentru că aceștia nu sunt parlamentari.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *