Nicolae Ciucă: Ziua de 10 august 2018 rămâne o pată întunecată în istoria recentă a României.

Nicolae Ciucă: Ziua de 10 august 2018 rămâne o pată întunecată în istoria recentă a României.

“A fost un eșec al democrației noastre și un moment care a afectat legătura de încredere dintre cetățeni și instituțiile statului. Cetățenii și-au exercitat atunci dreptul la liberă exprimare și au apărat independența justiției. Violența împotriva unor manifestanți pașnici, ca și agresiunea asupra celor care apără legea, sunt inacceptabile într-o democrație liberală autentică. Toți cetățenii trebuie protejați în exercițiul liber al drepturilor fundamentale, în niciun caz abuzați și intimidați. Democrația este puternică atunci când cetățenii sunt liberi să își exprime ideile, opiniile”, a transmis Ciucă într-un mesaj postat pe Facebook. Potrivit liderului PNL, “ziua de 10 august 2018 a devenit un moment simbolic care nu trebuie uitat și a cărui importanță nu trebuie diminuată”. “Suntem datori, moral, legal și instituțional, clasă politică și instituții deopotrivă, să apărăm dreptatea și să nu mai permitem niciodată ca un astfel de moment nefast să se repete. Suntem datori să învățăm din greșelile trecutului și să construim o societate în care libertatea individuală să fie cu adevărat valoarea supremă pe care instituțiile statului să o protejeze și să o dezvolte pentru viitor”, a mai spus Nicolae Ciucă.   

Până în prezent, în Dosarul 10 august 2018, s-au constituit părți civile un număr de 312 dintre persoanele rănite la mitingul Diasporei din Piața Victoriei.

Protestatarii români care s-au aflat în Piața Victoriei în ziua de vineri, 10 august 2018, erau din țară dar și foarte mulți din Diaspora. Aceștia cereau eliminarea din viața politică a politicienilor cu probleme penale si organizarea de alegeri anticipate. La acel moment, 2018, guvernarea era social-democrată, dirijată de fostul președinte PSD Liviu Dragnea. Guvernul era condus de premierul Viorica Dăncilă, al treilea premier în guvernarea PSD. În momentul mitingului protestatarilor de la Guvern, Viorica Dăncilă era în concediu, iar ministrul de Interne de atunci – Carmen Dan a fost prezentă în sediul Executivului.

Potrivit relatărilor de acum cinci ani, la mitingul din fața Guvernului ar fi participat aproximativ 100.000 de participanți. Iar în moimentul acțiunii în forță a jandarmilor aproximativ 30.000.Românii se întorc ACASĂ. Mobilizare fără precedent la MITINGUL DIASPOREI: “România, trezeşte-te!”

La mitingul Diasporei de acum 5 ani, jandarmii au folosit tunuri cu apă, gaze lacrimogene ca aerosol, precum și grenade trimise spre mulțimea de oameni din fața Guvernului, ca și pe bulevardele adiacente.

Citește și Decizie după 5 ani: Au fost trimiși în judecată jandarmii care au dirijat reprimarea brutală a mitingului din 10 august 2018

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *