Nicușor Dan anunță desființarea altor 7 companii municipale: „E nevoie de reducerea risipei în administraţia publică”

Nicușor Dan anunță desființarea altor 7 companii municipale: „E nevoie de reducerea risipei în administraţia publică”

Centrul pentru Tineret, Centrul pentru Seniori, Centrul de Protecție a Plantelor și mai multe centre culturale vor fi desființate ca urmare a deciziei anunțate marți, 8 august, într-o conferință de presă de către primarul general Nicușor Dan.

Ele se adaugă celor deja desființate de Nicușor Dan după ce a venit în fruntea Primăriei Generale în 2020, o mare parte fiind înființate în mandatul fostului primar Gabriela Firea.

„Am închis 15 companii municipale, numărul de angajați din companiile municipale a scăzut în 2 ani și jumătate cu 4.100. Avem proiecte făcute pentru desființarea altor 7 instituții: Centrul pentru Tineret, Centrul pentru Seniori, Centrul Cultural Dalles, Centrul Lipatti, Expo Arte, Centrul pentru Protecția Plantelor și Centrul Cultural Lumina”, a explicat Nicușor Dan.

Potrivit Hotnews, cele șapte instituții care vor fi desființate au un buget total de 30 de milioane de lei.

„E nevoie de reducerea risipei în administraţia publică centrală şi locală. Trebuie păstrată o autonomie a autorităţii locale, să i se dea autorităţii locale o marjă în care să se încadreze şi să fie lăsată ea să îşi facă acele restructurări în această marjă, pentru că sunt chestiuni specifice”, a precizat Nicușor Dan.

Centrul pentru Tineret București, Centrul pentru Seniori București și Casa Artelor Dinu Lipatti au fost înființate în mandatul fostului primar general, Gabriela Firea. Fiecare dintre aceste instituții are mai multe posturi de conducere, departament financiar, jurist și pot fi alipite altor subordonate cu același obiect de activitate.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *