Nigeria: o dronă militară a ucis din greșeală 85 de persoane care celebrau o sărbătoare musulmană

Nigeria: o dronă militară a ucis din greșeală 85 de persoane care celebrau o sărbătoare musulmană

Bola Ahmed Tinubu, președintele Nigeriei, a ordonat, marţi, o anchetă după ce armata a recunoscut că una dintre dronele sale care viza grupuri armate a lovit accidental satul Tudun Biri din statul Kaduna, ai cărui locuitori celebrau o sărbătoare musulmană, relatează AFP, citată de News.ro.

Armata nigeriană nu a oferit niciun bilanţ al victimelor, dar locuitorii din zonă au declarat că 85 de persoane, dintre care multe femei şi copii, au fost ucise.

„Biroul din zona de nord-vest a primit informaţii de la autorităţile locale potrivit cărora 85 de cadavre au fost îngropate până în prezent, în timp ce căutările continuă”, a precizat într-un comunicat Agenţia naţională pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă (NEMA).

Potrivit agenției, alte 66 de persoane sunt tratate la spital, iar oficialii din serviciile de urgenţă încă negociază cu liderii comunităţii pentru a reduce tensiunile legate de acest grav incident.

„Preşedintele Tinubu descrie incidentul ca fiind foarte nefericit, tulburător şi dureros şi îşi exprimă indignarea şi durerea faţă de pierderea tragică de vieţi de nigerieni”, a precizat preşedinţia într-un comunicat.

Armata a declarat că drona sa se afla într-o misiune de recunoaștere care „a lovit din greşeală membri ai comunităţii”.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, generalul-maior Edward Buba, a declarat marţi că atacul aerian a fost efectuat pe baza unor informaţii credibile despre prezenţa „teroriştilor” în zonă.

Majoritatea victimelor au fost însă femei, copii şi persoane în vârstă care sărbătoreau festivalul musulman Mawlid, care celebrează naşterea profetului Mahomed

„Eram în casă când a fost lansată prima bombă… Ne-am grăbit la faţa locului pentru a-i ajuta pe cei afectaţi, apoi a fost lansată o a doua bombă. Mătuşa mea, soţia unui frate de-al meu şi cei şase copii ai ei se numără printre cei morţi. De asemenea, întreaga familie a fratelui meu mai mare a murit, cu excepţia copilului său mic, care a supravieţuit”, a declarat Idris Dahiru, un locuitor din zonă.

Forţele armate nigeriene folosesc adesea lovituri aeriene în lupta lor împotriva miliţiilor din nord-vestul şi nord-estul ţării, unde luptă cu jihadiştii de peste un deceniu. Conflictul s-a soldat cu peste 40.000 de morţi şi două milioane de persoane strămutate din 2009 încoace.

Miliţiile terorizează de mult timp anumite părţi din nord-vestul Nigeriei, acţionând din taberele din adâncul pădurilor şi făcând raiduri în sate pentru a jefui şi răpi pentru răscumpărare.

În nord-est, jihadiştii au fost împinşi înapoi din teritoriile pe care le ocupau la apogeul conflictului, deşi continuă să lupte în zonele rurale.

FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *