Nouă încleștare între „Joe adormitul” și „Don falitul”: Biden îl ironizează pe Trump şi sugerează că-şi dă cu înălbitor în păr (VIDEO)

Nouă încleștare între „Joe adormitul” și „Don falitul”: Biden îl ironizează pe Trump şi sugerează că-şi dă cu înălbitor în păr (VIDEO)

Joe Biden l-a ironizat pe rivalul său, Donald Trump, şi părul acestuia, amintind de o declaraţie a republicanului din timpul pandemiei, care a șocat opinia publică, informează AFP.

 

Biden, ironii la adresa lui Trump

 

„Amintiţi-vă când încerca să gestioneze pandemia de COVID, că sugera să se injecteze puţin înălbitor în vene”, a spus Biden la o adunare la Washington a sindicaliștilor din construcții, sindicaliști care-l susțin pentru un nou mandat la Casa Albă.

„A ratat… totul s-a dus în părul său”, a continuat Biden în râselete audienței.

Declarația lui Trump la care a făcut referire Biden

 

Pe 23 aprilie 2020, într-o conferință la Casa Albă, Donald Trump, atunci încă președinte al SUA, a șocat opinia publică după ce a sugerat că boala declanșată de coronavirus ar putea fi vindecată cu o injecție de dezinfectant. El a spus că dacă un înălbitor poate curăța suprafețele, de ce n-ar putea curăța și corpurile oamenilor de boală: „Există, oare, un mijloc de a face ceva ca asta cu o injecţie sau aproape ca o curăţenie?”.

Contrele dintre cei doi rivali politici sunt dese. Trump îl numește pe Biden „Joe adormitul” și-l imită bâlbâindu-se, în timp ce Biden spune despre Trump că e „Don falitul”, aluzie la problemele sale financiare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *