Noul şef al Statului Major al Apărării este învestit joi. Ceremonia de predare a steagului de luptă este programată la ora 12.00

Noul şef al Statului Major al Apărării este învestit joi. Ceremonia de predare a steagului de luptă este programată la ora 12.00

Generalul Gheorghiţă Vlad, 54 de ani, noul şef al Statului Major al Apărării, este învestit joi, 30 noiembrie, în cadrul unei ceremonii programate la ora 12.00, pe esplanada Monumentului Eroilor Patriei din faţa Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” din Bucureşti. Vor fi prezenţi Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, fost ministru al apărării, informează MApN.

Generalul Daniel Petrescu, fost şef al Statului Major al apărării va preda azi generalului Gheorghiţă Vlad drapelul de luptă al Statului Major al Apărării şi comanda structurii de forţe a Armatei României.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a numit miercuri pe generalul-locotenent cu trei stele Vlad Gheorghiţă în funcţia de şef al Statului Major al Apărării, începând cu data de 1 decembrie şi l-a înaintat în gradul de general – cu patru stele.

Gheorghiţă Vlad îndeplineşte funcţia de locţiitor al şefului Statului Major al Apărării din data de 16 august 2022, potrivit CV-ului său, disponibil pe pagina Defense.ro, îngrijită de SMAp.

Anterior, în perioada februarie 2020-august 2022, a deţinut funcţia de locţiitor pentru operaţii şi instrucţie al şefului SMAp.
În perioada august 2017 – februarie 2020 a fost comandant al Diviziei 2 Infanterie„Getica” Buzău, iar între 2016-2017 s-a aflat la comanda Centrului Naţional de Instruire Întrunită„Getica” din Cincu.
Între anii 2005-2014 a ocupat diferite funcţii: comandant al Batalionului 631 Tancuri, şef al planificării în Serviciul Operativ la Statul Major al Forţelor Terestre, şef al informaţiilor la Componenta Operaţională Terestră şi comandant al Brigăzii 1 Mecanizată „Argedava”.

În anul 2007, Gheorghiță Vlad a participat ca ofiţer de stat major în cadrul Comandamentului Multinaţional al Forţei în Irak.

A absolvit numeroase forme de studii şi de pregătire, printre care se numără cele ale Facultăţii Interarme a Academiei de Înalte Studii Militare (absolvite în anul 2002), curs de Sisteme de Comunicaţii şi Informatică – Ede, Olanda, curs postuniversitar la Colegiul Naţional de Apărare Bucureşti, curs de Operaţii de Menţinere a Păcii– Oberammergau, Germania, master în Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate, Universitatea„Lucian Blaga” – Sibiu, precum şi master în Studii Strategice, U.S. Army War College – Carlisle, SUA.

A absolvit Liceul Militar„Dimitrie Cantemir” în anul 1988, Şcoala Militară de ofiţeri activi de Tancuri din Piteşti în anul 1991 şi şi-a început cariera în funcţia de comandant de pluton tancuri la Regimentul 22 Tancuri în Bucureşti.

Gheorghiţă Vlad este căsătorit şi are doi copii.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *