Noul tren de metrou produs de Alstom a sosit la Depoul Berceni, după mai bine de trei ani de la semnarea contractului de achiziție

Noul tren de metrou produs de Alstom a sosit la Depoul Berceni, după mai bine de trei ani de la semnarea contractului de achiziție

Primul dintre cele 13 trenuri de metrou Alstom care vor circula în Capitală a ajuns în depoul din Berceni al Metrorex, informează joi compania. Contractul pentru achiziția celor 13 trenuri a fost semnat la sfârșitul anului 2020. Noul tren Metropolis va fi pus în funcțiune după finalizarea probelor şi a obţinerii omologării, relatează News.ro.

”Astăzi, 25.04.2024, la ora 1:30, noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul Berceni. Trenul cu indicativul 1402-2402, denumit “Giurgiu”, face parte din lotul celor 13 trenuri destinate Magistralei 5, achiziţionate pe baza contractului încheiat între Metroex şi Alstom Transport SA, în 2 decembrie 2020, urmare a procedurilor legale de achiziţie. Contractul are o valoare totală de 103.244.383,49 euro”, a informat Metrorex.

Fiecare tren are în dotare câte 6 vagoane şi 216 locuri într-o dispunere longitudinală, iar capacitatea maximă este de 1.200 pasageri.

Odată ajuns în depoul Metrorex, noul tren “Giurgiu”, va fi verificat şi pregătit pentru etapele de probe şi teste specifice.

Probele şi testele necesare omologării de către Autoritatea Feroviară Română a primului tren se vor realiza conform programului de testare şi a reglementărilor de siguranţă în vigoare.

După finalizarea probelor şi a obţinerii omologării, trenul “Giurgiu” va parcurge 10.000 km după care Metrorex va recepţiona trenul produs de Alstom Transport SA şi îl va pune în funcţiune cu călători.

Dotările noilor trenuri Metropolis

camere de supraveghere interioare şi exterioare cu înregistrare şi transmitere la bordul mecanicului a imaginilor din vagoane;
afişarea direcţiei de mers pe lateralele tuturor vagoanelor trenului;
afişaje dinamice de tip LCD în interiorul vagoanelor cu prezentarea dinamică a hărţii traseului şi alte anunţuri;
sisteme de alarmare în caz de urgenţă, dotate cu interfon pentru comunicarea dintre personalul de conducere tren şi călători;
locuri special amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi, inclusiv penttru utilizatorii scaunelor rulante;
instalaţii de răcire şi dezumidificare a aerului introdus prin ventilaţia forţată în fiecare vagon;
lămpi de tip LED pentru iluminatul vagoanelor;
folie anti-grafitti pentru protejarea geamurilor vagoanelor la interior şi exterior.
  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *