Opțiunea serviciului militar „alternativ” a dispărut în Ucraina, după instaurarea legii marțiale anul trecut. Dar unii ucraineni au refuzat totuși să servească, invocând clauza de conștiință, iar acum se confruntă cu atitudinea negativă a societății și cu perspectiva închisorii, scrie New York Times.
În cea de-a cincea zi de război, Mihailo Iavorski a vizitat biroul local de recrutare militară, dar nu pentru a se înrola în lupta împotriva forțelor rusești invadatoare, ci pentru a explica de ce nu poate să facă asta.
„Vă rog să mă scuzați, nu pot să lupt, nu voi trage”, a declarat anul trecut Iavorski, un bărbat în vârstă de 40 de ani, care le-a spus în schimb ofițerilor că îi poate ajuta cu altceva. Iavorski a spus că a vrut să sprijine Ucraina, dar numai în conformitate cu „principiile biblice”.
Rugămințile sale nu i-au impresionat pe oficiali, iar el a fost condamnat ulterior la un an de închisoare, fiind unul dintre cei 10-12 ucraineni care au invocat clauza de conștiință pentru a evita războiul și care au fost urmăriți penal pentru asta.
În vreme ce aceste cazuri sunt puține, ele ridică semne de întrebare cu privire la respectarea drepturilor omului într-o țară care, până la invazia la scară largă, permitea „serviciul alternativ” din motive religioase, scrie New York Times.
De asemenea, aceste cazuri evidențiază echilibrul delicat dintre „datoria” față de țară – așa cum o văd majoritatea ucrainenilor și principiile individuale etice, după 18 luni de război sângeros.
Ce este obiecția de conștiință
Iavorski a făcut apel la sentința primită și așteaptă o decizie. Până în prezent, un singur ucrainean care a refuzat serviciul militar pe criterii de conștiință a făcut închisoare.
Unii au primit sentințe cu suspendare, iar unele cazuri nu au fost încă rezolvate. Ministerul Apărării nu a răspuns la întrebări despre cazuri specifice.
În același timp însă, mii de bărbați ucraineni de vârstă militară au fugit din țară pentru a evita să participe la război, unii traversând un râu sau plătind contrabandiști pentru a trece granița.
În iunie, poliția de frontieră a declarat că până la 20 de bărbați sunt arestați în fiecare zi pentru că încearcă să părăsească țara ilegal.
Alții și-au folosit relațiile sau au plătit mii de dolari mituind ofițerii de recrutare pentru a falsifica documente care îi declarau inapți pentru serviciu.
Președintele Volodimir Zelenski i-a demis zilele trecute pe toți șefii birourilor de recrutare, invocând corupția din interiorul acestora.
Obiectorii de conștiință insistă că pozițiile lor publice nu sunt trădări ale patriei lor, ci provin din principii și credințe religioase adânc înrădăcinate. Criticii spun că ar fi mai degrabă vorba despre teama de război sau poate chiar despre simpatii pro-ruse.
Obiecția pe criterii de conștiință la serviciul militar este însă un drept recunoscut la nivel internațional, un drept consacrat în Constituția Ucrainei.
Nu numai că obiecția este un „drept al omului”, a declarat pentru New York Times Eli McCarthy, profesor de studii în domeniul justiției și al păcii la Universitatea Georgetown, dar este „esențial pentru angajamentele pe care Ucraina și le-a asumat” față de organismele internaționale și pentru aspirațiile de a adera la UE.
Doar că, de când Rusia a invadat Ucraina, președintele Volodimir Zelenski a instituit legea marțială. Odată cu aceasta, dreptul la serviciul alternativ legat de obiecția de conștiință s-a evaporat efectiv.
„Nu sunt gata să ucid un alt om pentru o bucată din Ucraina”
Iavorski, care lucrează în domeniul imobiliar, recunoaște că familia sa este îngrijorată, dar a calificat luptele sale juridice drept „banale”, în lumina suferințelor din Ucraina.
„Nu spun că am o tragedie foarte gravă și că sunt cea mai nefericită persoană din Ucraina”, a spus el, citat de New York Times. „Dar sunt mulți oameni care nu vor să servească. Este necesar să le oferim o altă oportunitate de a ajuta statul”, a adăugat el.
Sacrificiile soldaților sunt vizibile peste tot în orașul natal al lui Iavorski, Ivano-Frankivsk. Panouri cu fotografiile lor împânzesc autostrada care duce în oraș. Cimitirul are o întreagă secțiune pentru ei – șapte rânduri, fiecare cu 15 morminte.
Biroul lui Iavorski se află la mică distanță de „Aleea Eroilor” – 272 de fotografii ale soldaților căzuți la datorie care se întind pe câteva străzi pietonale. El a spus că înțelege de ce atât de mulți dintre compatrioții săi luptă – dar că aceștia ar trebui să înțeleagă și poziția sa.
„Nu sunt gata să ucid un alt om pentru o bucată din Ucraina sau o bucată din Noua Zeelandă sau o bucată din Statele Unite”, a spus el. „Am alte valori și vreau ca valorile mele să fie cel puțin ascultate”, a explicat omul.
Și dacă alegerea sa ar putea fi privită ca o trădare? „Nu-mi pasă ce crede cineva despre mine. Ceea ce contează pentru mine este ceea ce crede Dumnezeu”, a spus el.
Oboseală și teamă
Ucraina a rămas remarcabil de unită pe tot parcursul războiului, lăsând puțin loc pentru exprimarea îndoielilor sau a reticenței celor care nu vor neapărat să se alăture luptei. Oamenii care se eschivează de la mobilizare sunt în general numiți lași sau trădători.
Obiectorii de conștiință reprezintă un segment minuscul al unui fenomen mai larg care devine tot mai vizibil. Deși se vorbește rareori despre aceasta, există oboseală și teamă în legătură cu recrutarea, scrie New York Times.
Atunci când Rusia a invadat țara, declarația de lege marțială a lui Zelenski a interzis bărbaților cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani să părăsească țara, iar ucrainenii s-au adunat în centrele de recrutare militară. Optsprezece luni mai târziu, bazinul de recruți dornici s-a subțiat, în timp ce mobilizarea a înrolat mii de oameni.
În timp ce nenumărați bărbați ucraineni au luat măsuri drastice pentru a se eschiva de la recrutare, o tendință mai subtilă este, de asemenea, vizibilă. Unii ucraineni își ajustează rutina pentru a evita verificarea documentelor în stradă sau pentru a nu da peste recrutori.
„Aș prefera să mor eu însumi”
În ciuda obiecției sale de a lupta, fuga nu a fost niciodată o opțiune pentru Vitali Alekseenko, primul contestatar cunoscut încarcerat după invazia la scară largă. „Iubesc Ucraina, iubesc oamenii”, a spus el pentru New York Times. „Sunt un credincios. De ce să mă ascund?”, a întrebat el.
Alekseenko, un bărbat în vârstă de 46 de ani, a declarat că în cazul său este vorba despre drepturi fundamentale – nu despre o măsură a patriotismului său.
„Dacă este vorba de gloria Ucrainei, atunci să fie gloria Ucrainei libere”, a spus el, cu vocea ridicată, „pentru ca drepturile mele să fie respectate, așa cum este scris în Constituție”.
Alekseenko a ajuns Ivano-Frankivsk ca persoană strămutată și acolo i s-a ordonat să se prezinte la centrul de recrutare militară. Acolo a spus că a solicitat un serviciu alternativ.
El se aștepta ca cererea să fie aprobată – efectuase serviciul alternativ în Uzbekistan în anii 1990. În schimb, a fost în cele din urmă condamnat pentru că a evitat chemarea și a fost trimis la închisoare.
„Prima săptămână a fost grea, apoi a trecut repede”, a spus el, descriind furia de a fi „închis într-o cameră împotriva voinței tale”.
Eliberat după trei luni pentru un nou proces, el locuiește acum într-o cameră mică, comună, la etajul șapte al unei clădiri vechi. Nu toată lumea a fost prietenoasă după ce a aflat poziția sa față de război. El a mărturisit că un vecin l-a confruntat, amintindu-i că pe front „băieții luptă” pentru a-l proteja.
„I-am spus că nu am nevoie să fiu protejat”, a povestit el pentru cotidianul american. „A ucide pe altcineva nu înseamnă apărare”, a adăugat el. „Dacă ucizi un om, acesta este copilul altcuiva”, a continuat.
Alekseenko și-a exprimat o oarecare nemulțumire față de guvernul ucrainean, dar a negat că considerentele politice au jucat un rol în decizia sa, spunând că a fost vorba „100%” despre religie.
Cu toate acestea, Alekseenko nu merge la biserică. „Mă pot ruga în mintea mea”, a explicat el. Acest lucru a dus la întrebări cu privire la sinceritatea sa. Documentele care au respins cererea sa de serviciu alternativ au citat dovezi insuficiente ale credinței sale.
El a citat însă scripturile. În loc să răspundem „răului cu rău” când vine vorba de invazia Rusiei, a spus el, „mai bine să ne sacrificăm noi înșine”.
Acesta, spune el, este motivul pentru care a fost dispus să meargă la închisoare pentru convingerile sale. „Nu vreau să omor pe nimeni, asta e sigur”, a explicat el. „Știu deja că aș prefera să mor eu însumi. Asta este tot. Nici măcar nu mi-e frică de închisoare”, a explicat omul.
Un soldat în activitate, Andrii Vișnevețki, a citat aceleași pasaje biblice pentru a-și explica cererile de eliberare din armată pentru serviciul alternativ.
Spre deosebire de ceilalți intervievați pentru acest articol, Vișnevețki a declarat că nu susține „nici Rusia, nici Ucraina” în război – ci doar pacea.
În timp ce rachetele rusești care ucid civili provoacă „durere în sufletul meu”, a spus el, „oamenii mor de ambele părți, nu numai ucraineni, ci și ruși”.
