O biserică din Belgia, transformată în supermarket. Compania care deține Mega Image în România a devenit proprietară pentru un secol

O biserică din Belgia, transformată în supermarket. Compania care deține Mega Image în România a devenit proprietară pentru un secol

Compania belgiană Delhaize, care în România este proprietara lanțului de magazine Mega Image, a cumpărat pentru o perioadă de 99 de ani Biserica Sfânta Ana din orașul Gent pentru a o transforma într-un supermarket, a transmis agenția de știri Belga, informație confirmată apoi de către Delhaize, scrie news.ro.

Brandul Delhaize voia să facă de mai mulți ani un supermarket, un restaurant şi un bar de vinuri în clădirea bisericii, iar actul de concesionare a fost semnat luni, 18 septembrie, după proteste fără succes din partea locuitorilor din zonă.

Contractul de cesionare este valabil 99 de ani, iar oraşul Gent va deveni apoi din nou proprietar al bisericii.

Lanţul de magazine a susținut că va respecta identitatea bisericii şi că nu va instala publicitate stridentă pe faţada clădirii. Lucrările vor începe în 2024 şi vor consta în restaurarea faţadei şi a interiorului bisericii.

Delhaize a obţinut o subvenţie de 3 milioane de euro de la regiunea flamandă pentru renovarea completă a clădirii. Toate elementele culturale şi istorice vor fi păstrate, a susținut Roel Dekelver, purtător de cuvânt al companiei.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *