O echipă de televiziune a fost jefuită chiar în timpul unui reportaj în care relata despre o serie de jafuri

O echipă de televiziune a fost jefuită chiar în timpul unui reportaj în care relata despre o serie de jafuri

Echipa prezenta un reportaj despre jafurile din zonă, iar pe camera furată se aflau o serie de imagini compromițătoare, potrivit unui reprezentant al televiziunii.

„Au fost ameninţaţi cu arme de foc şi jefuiţi. În principal, au fost obiecte personale şi au luat o cameră de filmat”, a declarat Luis Godinez, vicepreşedinte al departamentului de ştiri al Univision Chicago, citat de Chicago Tribune.

Godinez a spus că echipa de ştiri filma un reportaj despre jafurile din comunitatea West Town, care urma să fie difuzat la ştirile dimineţii. El a spus că imaginile filmate se află în camera furată, iar transmisiunea nu a mai ajuns niciodată să fie făcută în direct.

Bărbat tăiat cu maceta, pentru un loc de parcare. Scandal monstru la Brașov

Poliţia din Chicago a identificat victimele ca fiind doi bărbați de 28 și 42 de ani. Poliţia spune că cei doi se aflau afară când trei bărbaţi au venit cu un sedan gri şi cu un SUV negru. După ce hoţii înarmaţi şi-au însuşit obiectele de la echipa de ştiri, au fugit cu mașinile.

Nu au fost raportate victime şi nimeni nu a fost reţinut, a declarat poliţia.

Godinez a spus că Univision Chicago, filiala locală a companiei internaţionale de media TelevisaUnivision, nu va dezvălui numele reporterului şi operatorului pentru a-i proteja.

Imagini cutremurătoare, filmate de oamenii care au rămas fără locuințe după explozia de la Crevedia

Nu este primul incident de acest fel. La începutul acestei luni o altă echipă a mai fost agresată în timp ce se pregătea să filmeze o conferință de presă.

Echipa de ştiri din Chicago a fost victima unui incident similar la începutul acestei luni, după ce un operator de la WLS-TV a fost agresat şi jefuit în timp ce se pregătea să filmeze o conferinţă de presă în West Side din Chicago.

Aceste incidente au determinat Asociaţia Naţională a Angajaţilor şi Tehnicienilor din Radio şi Televiziune să avertizeze cu privire la ameninţările din ce în ce mai mari la adresa siguranţei jurnaliştilor care acoperă ştirile din oraş.

Autoritățile se gândesc acum să angajeze agenți de securitate care să asigure paza echipelor de pe teren. 

Caz halucinant la Ploiești: Un om cu probleme psihice trăia cu un cadavru în descompunere în casă. Polițiștii au rămas stupefiați

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *