O elevă de 16 ani de la un liceu din Oradea a înjunghiat un pedagog, în biroul directorului adjunct al școlii

O elevă de 16 ani de la un liceu din Oradea a înjunghiat un pedagog, în biroul directorului adjunct al școlii

Incidentul a avut loc luni dimineață, 27 noiembrie, la Colegiul Tehnic Traian Vuia din Oradea. Victima, un pedadog, de la internatul liceului, a fost înjunghiată în spate cu un cuțit de tăiat porcul și dus de urgență la spital, potrivit site-ului local Bihon.

„Din primele investigații, a reieșit că, în urma unui conflict spontan, o elevă de 16 ani, din comuna Olcea, ar fi agresat un pedagog, un bărbat, de 41 de ani, din localitatea Girișu de Criș, provocându-i, cu un cuțit, o leziune în partea dorsală”, a transmis IPJ Bihor, într-un comunicat citat de Digi24.

Eleva este în clasa a X-a, la profesională, și era cazată în internatul liceului, a declarat directorul Colegiului Tehnic Traian Vuia, Alina Cotca, pentru Bihon.

Adolescenta l-a înjunghiat pe pedadog în biroul directorului adjunct al unității școlare, unde a fost chemată împreună cu mama sa pentru probleme de comportament, potrivit IPJ Bihor.

La fața locului, a fost trimis echipajul SMURD. Profesorul a fost dus la spital în stare stabilă, conștient și a intrat direct în sala de operații.

„Va fi operat de garda de chirurgie toracică”, a declarat Hadrian Borcea, șeful UPU SMURD Bihor, pentru Bihon.

Fata de 16 de ani se află, în prezent, în custodia polițiștilor de investigații criminale bihoreni, iar polițiștii au deschis dosar penal pentru tentativă de omor, potrivit IPJ Bihor.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *