O femeie care s-a trezit în timp ce era îmbălsămată a decedat a doua zi, la spital, în Spania. Familia a făcut plângere

O femeie care s-a trezit în timp ce era îmbălsămată a decedat a doua zi, la spital, în Spania. Familia a făcut plângere

Când femeia de 90 de ani se afla deja la cimitirul din Zaragoza, nordul Spaniei, angajații de la pompe funebre au observat, luni, 18 septembrie, că „moarta încă respiră”. A fost dusă imediat la spital, dar a decedat acolo o zi mai târziu, relatează publicația El Periodico de Aragon.

Evenimentele tulburătoare au avut loc pe 18 septembrie, în jurul orei 18.00. Familia a fost informată că femeia în vârstă de 90 de ani a murit și că rămășițele ei sunt transferate la morgă de unde, odată pregătite, vor fi trimise la cimitirul municipal Torrero.

„Surpriza” a venit la cimitir, unde trupul neînsuflețit urma să fie depus pentru ca persoanele apropiate să-și aducă ultimul omagiu.

Tanatopractorul care se ocupa de îmbălsămare a dat alarma: senioara nu era moartă, „încă respira”. S-a sunat imediat la 061, iar paramedicii au transportat-o cu ambulanța la spital, unde a fost internată din nou, la ora 4.00.

Medicii au anunțat încă o dată rudele că femeia a murit, în jurul orei 18.30. Familia încearcă să afle acum ce s-a întâmplat și a depus o plângere împotriva spitalului San Juan de Dios din Zaragoza..

Investigația, care trebuie să afle dacă „există o neglijență sau o abatere din partea medicilor care au tratat-o pe femeie”, este condusă de Grupul Omucideri din cadrul Poliției Aragon

Dosarul se află sub supravegherea magistratului titular al Tribunalului de Instrucție numărul 12 din Zaragoza.

Foto: Facebook Hospital San Juan de Dios Zaragoza

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *