O femeie și copilul ei de un an aflat în cărucior au ajuns la spital, după ce o mașină implicată într-un accident a ricoșat pe trotuar, în Rădăuți

O femeie și copilul ei de un an aflat în cărucior au ajuns la spital, după ce o mașină implicată într-un accident a ricoșat pe trotuar, în Rădăuți

Incidentul s-a produs, sâmbătă, pe o stradă din municipiul Rădăuţi, în momentul în care două maşini au intrat în coliziune, iar una dintre ele a ricoşat pe trotuar, lovind o femeie și pe copilul mic al acesteia aflat în cărucior, informează Monitorul de Suceava.

„Una dintre maşini a ricoşat pe trotuar, unde a accidentat o mamă cu un copil în căruţ. Victimele au fost transportate la spital, pentru investigaţii suplimentare”, a transmis ISU Suceava.

Primele date arată că starea victimelor, o femeie de 21 de ani și copilul ei, în vârstă de un an, nu este gravă. Din cele două mașini implicate în evenimentul rutier nu s-au înregistrat persoane rănite . 

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a se stabili cauza accidentului.

La faţa locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

FOTO: ISU Suceava

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *